Ministrul Mediului, despre cei care hrănesc ilegal urşii: Vom trece la amenzi

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat luni că a transmis spre publicare Ordinul de ministru prin care se aprobă o cotă de intervenţie pentru 140 de exemplare de urs, în condiţiile creşterii numărului de atacuri a acestor carnivore mari, menţionând că a solicitat Gărzii Naţionale de Mediu aplicarea de sancţiuni pentru entităţile care hrănesc ilegal aceste animale şi că, pe viitor, se vor da amenzi inclusiv cetăţenilor care fac acest lucru.

„Trebuie să protejăm specia, să avem grijă şi de noi, de toţi cetăţenii. (…) Rămân dezamăgită şi, de multe ori, stupefiată atunci când mă uit la televizor şi văd (…) că alimentăm această tendinţă de a apropia ursul cât de mult de noi şi de a ne face rău. În loc să îl lăsăm în pace, îi aruncăm deşeurile produse de noi, dându-i posibilitatea să coboare de la munte la şes şi să intre în anumite oraşe unde nu gândeau cetăţenii că vor întâlni ursul în propria cale, pe stradă sau în propria gospodărie. (…) Astăzi am trimis deja către Monitorul Oficial publicarea celui de al doilea Ordin de intervenţie pe carnivora mare urs pentru un număr de 140 de exemplare”, a declarat Gavrilescu, la Sanctuarul de urşi de la Zărneşti.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Totodată, ministrul a anunţat că a fost finalizat proiectul care prevede realizarea, pe fonduri europene, a celui de-al doilea aşezământ pentru urşi, după Hunedoara, în judeţul Braşov.

„Am reuşit să depunem, abia am terminat să scriem, proiectul de care vă spuneam de anul trecut, în urma planului de acţiune pe carnivora mare, am reuşit împreună cu parteneri să fim pregătiţi pentru momentul în care se va deschide sesiunea de finanţare pe POR, (…) un proiect care să facă ordine, să spunem, în relaţia om-urs, începând de la inventarierea lor, construind un al doilea aşezământ (…) unde urşii, ori că e ursoaică cu pui, ori că sunt pui, să avem grijă de ei şi cei care sunt îndreptăţiţi să îi alimenteze să facă lucrul acesta şi, nu în ultimul rând, trebuie să facem şi ciparea lor”, a precizat ministrul Mediului.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

De asemenea, Graţiela Gavrilescu a menţionat că, săptămâna trecută, s-a publicat HG prin care, cu ajutorul banilor de la Fondul de Mediu, se va putea realiza studiul de prevenire pentru subzistenţa carnivorei mari.

„Cred că este o problemă atacul acesta al urşilor. Pentru că trebuie să recunoaştem – beneficiem de nişte efecte ale schimbărilor climatice, la care de multe ori nu am putut să ne gândim – nu am putut să ne gândim că va avea loc tornadă în România şi s-a întâmplat. Efectul acesta al temperaturilor când scăzute, când mai mari, tornade este de fapt nepunerea în operă a unor măsuri concrete de către om de-a lungul timpului. (…) Trebuie să facem studiul (…) şi să prezentăm situaţia, aşa cum este ea, într-un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă. Aşa nu se mai poate, a ajuns ursul să atace omul în plin oraş care nu are nimic de-a face cu zona montană”, a spus ministrul Mediului.

Ea a subliniat că, în cazul urşilor de la Lacul Sfânta Ana, Garda de Mediu Harghita „a dat ca prevenţie sancţiune”, arătând că a cerut comisarilor acestei instituţii măsuri în cazuri similare: „Sunt de principiul întâi previi, înveţi, educi, după care urmăreşti, monitorizezi şi, nu au făcut, le dai amendă”.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

De asemenea, Graţiela Gavrilescu a arătat că singura soluţie pentru a opri hrănirea ilegală a urşilor de către populaţie este amenda. „Oamenii care se vor comporta aşa vor primi amendă, vom trece la amenzi personale şi nu o să mai poţi să dai vina nici pe fond, nici pe custode, nici pe guvern”, a precizat ministrul.

Nu în ultimul rând, ministrul Mediului a subliniat importanţa educaţiei în acest domeniu. „Educaţia ar trebui să o avem în primul rând de acasă. În al doilea rând, şi noi, factorii implicaţi, guvernul, asociaţiile, şcoala, toată lumea trebuie să vină şi să reeduce pentru că aceasta înseamnă civism, respect pentru societate, înseamnă respect faţă de tine, faţă de lege. Vom încerca să o facem tot noi, dar nu este numai atributul nostru”, a precizat Gavrilescu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.