
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că își va da demisia dacă nu reușește să implementeze digitalizarea sistemului sau să creeze un nou sistem informatic pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Într-o declarație acordată postului Digi 24, Rogobete a menționat că noua platformă informatică, programată să devină operațională în decembrie 2026, va gestiona cardurile de sănătate, va monitoriza serviciile medicale și va urmări parcursul pacientului și al medicului în cadrul sistemului sanitar, prin intermediul CNP-ului.
Totodată, pacienții vor avea acces la propriile date medicale printr-o platformă online, disponibilă atât pe computer, cât și pe telefonul mobil. În ceea ce privește prețul medicamentelor, ministrul a precizat că acestea vor avea aplicat cel mai redus nivel al TVA-ului, estimat la 11%.