Ministrul Turismului, Bogdan Trif, și Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, întâlnire cu reprezentanții autorităților locale din Brașov și reprezentanții mediului de afaceri din turism.
„Brașovul este una dintre cele mai de notorietate zone turistice din România și, cu părere de rău, observ că interesul autorităților locale de aici este redus pentru atragerea de fonduri de la Ministerul Turismului. Insist și nu e prima dată când spun că, fără proiectele depuse de autoritățile locale, stațiunile turistice nu pot primi finanțare de la Ministerul Turismului. Bani pentru investiții sunt, procedura a fost foarte mult simplificată, la Ministerul Turismului este o echipă pregătită pentru analiza acestor proiecte. Tot ceea ce ne mai trebuie este interes și bunăvoința reprezentanților autorităților locale. Plec de la această întâlnire cu optimism că în curând la minister vor veni și proiecte de la Brașov mai ales că au exemplul altor județe unde, anul acesta, au fost implementate proiecte turistice similare cu cele ce ar putea fi dezvoltate în acestă zonă”, ministrul Turismului, Bogdan Trif.
La întâlnire au participat alături de cei doi miniștri și senatorul Marius Dunca, prefectul Brașovului, primarul municipiului Brașov și președintele Consiliului Județean.