Mircea Geoană lansează „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, duminică, la Brașov

Asociația Proiectul România 2023, România Renaște! și Editura Litera vă invită la lansarea cărții „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, autor Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO.

Detalii eveniment:

  • 16 iunie 2024, ora 18:00
  • Sala de Conferinte „D. Carnegie”, Hotel Kronwell Brașov
  • Rezervă loc, aici.

Paginile acestei cărți sunt rodul unui parcurs de viață care, îndrăznesc să cred, mi‑a permis să înțeleg atât politica internațională, cât și pe cea românească din perspective relevante, nu doar pentru mine, ci și pentru toți compatrioții mei. Ele reprezintă sinteza reflecțiilor unui lider politic provenit dintr‑o țară în care politica și politicienii reușesc tot mai puțin să le câștige încrederea și respectul cetățenilor. Sunt, în ultimă instanță, viziunea mea asupra unui nou contract social, menit să reconfigureze temeiurile vieții noastre publice.

„O analiză politică a vremurilor noastre realizată cu măiestrie. Ca un om de stat experimentat și ca lider politic interesat de destinul și de bunăstarea țării sale, Mircea prezintă o viziune cutezătoare care ar inspira viitorul oricărui stat modern inovativ.“ JENS STOLTENBERG, secretar general al NATO

„Comunitatea globală se află într-un moment critic, cu tabere distincte de națiuni, conduse de cei care promovează un viitor comun de pace și prosperitate înfruntând acele forțe care încearcă să răstoarne sistemul nostru global de reguli și cooperare. Aștept cu nerăbdare să descopăr contribuția ta la această bătălie de idei. Într-o lume foarte confuză, această carte importantă spune adevărul ambelor eforturi universale – că trebuie să apărăm națiunea democratică cu valori inerente și cu înțelepciune, care sunt deosebit de relevante pentru experiența israeliană.“ ISAAC HERZOG, președinte al Statului Israel, extras din corespondența cu autorul

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

„O lectură despre reziliență, progres și un optimism conectat la realitate din care orice român se poate încărca cu speranță și cu determinare. Cartea este un adevărat ghid pentru viitor, dar și o lecție despre cum să ne apreciem mai mult pe noi înșine, așa încât să primim aprecierea pe care o merităm oriunde în lume. Cu bune și rele, cu suișurile și coborâșurile pe care le întâmpinăm în fiecare zi. Pentru că, așa cum transmite și cartea, adevărata performanță, la fel ca în sport, este să te poți ridica de jos și să continui cu capul sus indiferent cât de dificil este efortul.“ NADIA COMĂNECI

Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

Prețuiesc fiecare întâlnire cu domnul Mircea Geoană. Pentru că e un om care înțelege nu doar lumea, dar și oamenii, și reușește, de fiecare dată, să îmi explice că un viitor al lumii nu înseamnă nimic fără un viitor al oamenilor. Iar în acest viitor al lumii, fiecare om are locul lui, fără teamă. Și în lumea viitoare, România trebuie să aibă locul ei. Cu demnitate și încredere. Cu pace și bine. Cu fiecare om al ei.“ MIHAI MORAR

Mă bucur că, scriindu‑mi cartea abia azi, pot să împărtășesc cu cititorii mei din țară și din străinătate reflecțiile și concluziile ultimilor aproape patru ani în care, în calitate de secretar general adjunct al NATO, am putut experimenta o nouă perspectivă asupra subtilei rețele de interacțiuni dintre strategia militară, politică, economie, tehnologie și societăți în ansamblul lor. Când am preluat funcția, în octombrie 2019, am devenit primul cetățean al uneia dintre noile democrații intrate în Alianță după căderea Zidului Berlinului care ajungea la acest nivel al ierarhiei. Postura de deschizător de drumuri nu este întotdeauna comodă, dar este, cu siguranță, cea mai stimulatoare și cea mai propice pentru reflecție și autoreflecție.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

MIRCEA GEOANĂ s-a născut pe 14 iulie 1958, la București, și a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava“, apoi Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic București și Facultatea de Drept din București. În 1992 a urmat cursurile la École Nationale d’Administration din Paris. Și-a început activitatea diplomatică în funcția de referent în Ministerul de Externe, iar ulterior a fost numit directorul Direcției Afaceri Europene. La 37 de ani a devenit ambasador al României în Statele Unite ale Americii, fiind cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic român. A fost ministru de externe în perioada decembrie 2000–decembrie 2004, senator de Dolj și președintele Senatului României între decembrie 2012 și decembrie 2016. Din octombrie 2019 deține funcția de secretar general adjunct al NATO. De asemenea, este președintele Institutului Aspen România, care are ca scop promovarea dialogului între elitele politice, intelectuale și de afaceri, este membru fondator al Clubului Harvard România–Moldova și membru al Global Progressive Forum. A fost decorat comandant al Ordinului Național „Steaua României“ în decembrie 2000, a primit „Legiunea de onoare“ în 2002 (Franța) și „Stella della solidarietà“ în 2013 (Italia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.