Modificare la tezele elevilor! Ce teze se susțin la gimnaziu și liceu, din 6 decembrie 2021

Ministerul Educației a transmis școlilor documentul oficial cu tezele pe care elevii le vor susține în următoarea perioadă. Documentul, obținut de Edupedu.ro și semnat de secretarii de stat Sorin Ion și Zoltan Kallos, prevede că în acest prim semestru tezele se vor susține începând din 6 decembrie 2021.

Numărul de teze a fost redus anul acesta, astfel: la clasa VIII-a elevii vor susține în loc de trei teze, doar două teze. La liceu, numărul lucrărilor de evaluare semestrială (teze) a fost redus de la patru la trei, anunța în urmă cu o zi ministrul Educației. Amintim că este pentru al treilea an școlar consecutiv când Ministerul Educației modifică regimul tezelor, din cauza slabei mobilizări a Guvernului de a susține vaccinarea profesorilor, a părinților și a elevilor.

Citeste și:  ASFANU avertizează că există un decalaj mare între venitul real al familiilor numeroase din România și valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent

La clasele de-a VII-a, a VIII-a și la liceele în regim bilingv sau intensiv de predare a unei limbi străine, elevii vor continua să dea teza și la limba respectivă. În școlile gimnaziale (cu clasele V-VIII), în licee și în școlile profesionale cu predare în limbile minorităților naționale, precum și la clasele de nivel gimnazial, liceal și profesional cu predare în limbile minorităților naționale, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba și literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare sau calificare profesională, an de studiu și formă de școlarizare.

În învățământul special care utilizează curriculumul școlii de masă sau curriculumul școlii de masă adaptat, asigurând aceleași finalități ca învățământul de masă, se susțin tezele prevăzute pentru învățământul de masă.

Citeste și:  Preluare de mandat în administrația locală: Ce așteaptă cetățenii de la noii primari, în funcție de regiunea în care locuiesc – Sondaj

Sursa. edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.