Modificări legislative care ar putea scăpa Brașovul de probleme de mediu, dar și sprijin pentru finanțări nerambursabile, discutate în cadrul întâlnirii dintre ministrul Mediului și primarul Brașovului

Brașovenii din Bartolomeu și Avantgarden ar putea scăpa de stația de asfalt dintre blocuri, care, deși are autorizația de mediu expirată de anul trecut, poate încă funcționa în virtutea Legii nr.55/2020, care prelungește pe perioada stării de alertă, precum și pe un termen de 90 de zile de la încetării stării de alertă, valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii. Ministrul mediului, Tánczos Barna, i-a promis primarului municipiului Brașov, Allen Coliban, cu care s-a întâlnit ieri în cadrul unei vizite de lucru la Brașov, că va sprijini autoritățile locale în modificarea Legii nr.55/2020, astfel încât cel puțin avizele de mediu să nu mai fie prelungite.

La întâlnirea de la primărie au participat și secretarul de stat pentru afaceri europene, Ionuț Sorin Banciu, și viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Începe "Brașov, oraș din poveste" și deschiderea "Târgului de Crăciun"

Oficialii au discutat despre oportunitățile de finanțare destinate UAT-urilor, pentru proiecte de mediu, atât prin PNRR, cât și din bugetul AFM. Ministrul a luat în considerare Brașovul ca exemplu de bună practică în domeniul insulelor ecologice de colectare separată a deșeurilor și a solicitat expertiza Primăriei Brașov, pentru elaborarea ghidurilor de finanțare. „Am început discuția cu insulele ecologice de colectare separată a deșeurilor, pentru care avem fonduri disponibile din PNRR. La acest capitol, Brașovul are deja experiență, având instalate deja mai multe astfel de eco-insule în oraș. De aceea l-am invitat pe domnul primar Coliban să se alăture, cu expertiza din Primărie, eforturilor de elaborare a ghidurilor“, a precizat ministrul Tánczos Barna, pe pagina oficială de Facebook a ministerului.

Ministrul a apreciat de asemenea decizia Brașovului de a impune dezvoltatorilor sisteme de încălzire centralizată și contorizare individuală a consumatorilor, în cazul blocurilor noi, conform prevederilor HCL nr. 227/2020, decizie în urma căreia un dezvoltator imobiliar din Brașov a ales să racordeze la SPLT 500 de apartamente. „Apreciez faptul că Brașovul a fost deschizător de drumuri pentru reducerea poluării din încălzirea rezidențială, având deja, de mai bine de doi ani, o hotărâre de Consiliu Local care interzice utilizarea de centrale individuale pentru blocurile noi. Mai mult, am înțeles că, recent, un dezvoltator imobiliar a solicitat conectarea unui întreg ansamblu rezidențial la sistemul centralizat al municipiului, ceea ce ne arată că eforturile Primăriei în acest scop dau deja rezultate“, a adăugat ministrul mediului.

Citeste și:  Acces gratuit la Muzeul Național de Istorie a României pe 1 Decembrie

Și tema înființării de micropăduri urbane, precum și finanțarea unor proiecte de mediu care vizează mobilitatea și sprijinirea adoptării mijloacelor de transport verzi a fost discutată, mai ales că atât ministrul, cât și secretarul de stat au utilizat autobuzele electrice care asigură transportul public din Brașov pentru a se deplasa întâlniri.

Celelalte teme discutate s-au referit la închiderea depozitelor de deșeuri neconforme, elaborarea noului plan integrat de îmbunătățire a calității aerului, problema urșilor – unde Brașovul a fost din nou dat ca exemplu de bună practică, pentru relocarea cu succes a 11 urși – și colaborarea în vederea organizării Forumului Orașelor Verzi – ediția 2022, având în vedere că ministerul Mediului a fost partener al Forumului și la prima ediție, cea din toamna anului trecut.

Citeste și:  Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ministrul mediului, Tánczos Barna, și secretarul de stat pentru afaceri europene, Ionuț Sorin Banciu au efectuat o vizită de lucru la Brașov, pentru a discuta cu reprezentanții autorităților locale și județene, și pentru a participa la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.