Moș Gerilă versus Moș Crăciun, o nouă expoziție temporară la Muzeul Amintirilor din Comunism

Vernisajul expoziției va avea loc pe 21.12.2023 la ora 13:00, la sediul Muzeului Amintirilor din Comunism, pe Bd. Eroilor 19, Braşov.

Expoziţia temporară poate fi vizitată gratuit de marţi până duminică, între orele 10:00-18:00.

Muzeul Amintirilor din Comunism vă invită pe 21.12.2023, la ora 13:00 la vernisajul expoziției intitulate „Moș Gerilă versus Moș Crăciun”, un proiect realizat în colaborare cu elevi de la Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” și Școala Gimnazială nr 8 Brașov.

Această expoziție aduce în prim plan perspectivele și interpretările unui grup de 14 elevi de clasa a 7a, coordonați de profesorii Manuela Zvâc și Victorița Cățoiu-Truță. Proiectul a luat naștere prin intermediul unei experiențe la Muzeul Amintirilor din Comunism, unde elevii au explorat transformarile sărbătorilor de Crăciun în perioada comunistă. Prin tururi ghidate concentrate pe această temă, elevii au dobândit o înțelegere profundă a modului în care propaganda comunistă a încercat să înlocuiască tradițiile creștine, schimbând chiar și personajele emblematice ale sărbătorilor.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

După vizită, elevii au fost încurajați să discute cu părinții și bunicii lor despre amintirile și experiențele fiecărei familii și să creeze opere artistice care să reflecte propriile lor percepții și interpretări.

Rezultatele sunt lucrări încântătoare, care ilustrează modul în care tinerii au interiorizat și au transpus în artă diferențele dintre Moș Gerilă și Moș Crăciun în contextul istoric al comunismului. Fiecare operă spune o poveste unică, aducând la lumină nu doar aspectele impuse de regim, ci și momente din intimitatea familiilor, o istorie personală plină de sensibilitate și subiectivism.

Artiști expozanți: Liceul Vocațional de Arte Plastice ”Hans Mattis-Teutsch”: Kiș Annemarie, Ciurea Maia, Socea Miruna, Maravela Amelie, Ghinea Carla Maria, Berteanu Raluca, Vasiliu Cristiana, Stelea Mara, Niste Mara, Țuțuianu Claudiu Andrei, Căpîlneam Tudor, Balaș Alexandra Maria, Ichim Darius, Hogea Riccardo, Ioniță Sonia Școala Gimnazială nr. 8 Brașov: Muntianu David (participant la Festivalul de Benzi Desenate Istorice 2022, Concursul Național de benzi desenate pentru tineri, câștigător al premiului II la Festivalul de Benzi Desenate Istorice 2023, Concursul Național de benzi desenate pentru tineri)

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

DESPRE MADC:

Muzeul Amintirilor din Comunism este o întreprindere socială înființată în cadrul proiectului “Acceleratorul de Întreprinderi Sociale” ID 127384, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 -2020, implementat de Fundația “Alături de Voi” România în parteneriat cu Fonduri-Structurale.ro.

MAdC prezintă perioada comunistă într-o manieră creativă, cu scopul aducerii aminte, informării și educării non-formale a vizitatorilor despre o perioadă semnificativă din istoria României. Colecția permanentă a MAdC prezintă fotografii, obiecte și amintiri care surprind latura personală și completează datele istorice despre România sub regimul comunist.

Fiind o întreprindere socială, SC CINCINALA SRL are o misiune socială asumată, aceea de a sprijini copii din grupuri vulnerabile și a-i integra în comunitate prin programe dedicate, tabere, excursii, vizite la muzee și alte activități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.