Polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, la data de 27 februarie 2021, în jurul orei 21.30, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui bărbat, care conducea o motocicletă pe raza orașului Zărnești din județul Brașov, acesta nerespectând indicațiile polițiștilor rutieri.
S-a procedat la urmărirea acestuia cu autospecialele din dotare având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, conducătorul auto fiind depistat pe DN73.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,63 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.