Municipalitatea și RATBV iau noi măsuri pentru optimizarea transportului pentru elevi

După ce, la începutul anului școlar, municipalitatea a luat decizia de extindere a programului de transport elevi de la 5 rute la 12 și extinderea unora dintre rutele existente, reprezentanții primăriei și cei ai operatorul de transport, RATBV, au făcut o nouă analiză, pe baza propunerilor venite de la părinți, dar și a încărcării pe pe anumite trasee, în vederea optimizării transportului pentru elevi. În urma acestei analize, de luni se vor introduce o serie de modificări ale sistemului de transport pentru elevi, astfel încât acesta să fie și mai atractiv, iar părinții să aleagă această alternativă în locul automobilelor proprii.

,,Venim cu vești bune pentru elevii brașoveni și pentru părinții acestora. Începând de luni, 13 decembrie, vom opera o serie de modificări în traseele de transport pentru elevi. În sensul acesta, în Răcădău urmează să fie crescute numărul de autobuze și frecvența acestora, iar în Tractorul Nou urmează să se modifice traseele, astfel încât să poată deservi o zonă mai mare, și, mai mult decât atât, elevii din Tractorul Nou vor putea folosi transportul elevilor pentru a ajunge și la școlile 13 și 30. Încă de la începutul anului școlar am operat o serie de modificări în ceea ce înseamnă traseele și eficiența transportului elevilor, pe baza feed-back-ului pe care l-am primit de la părinți, pe baza solicitărilor și pe baza analizelor interne. Acest fapt ne arată că transportul elevilor și-a dovedit eficiența în acest an, numărul celor care îl folosesc crescând de la, în medie, 100 de elevi pe zi, până la peste 500 de elevi în perioada aceasta ”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

De luni, 13 decembrie vor fi făcute următoarele modificări:

  • Linia de Transport Elevi TE 3 (Valea Cetății-Șirul Beethoven) va fi deservită de două autobuze, în loc de unul;
  • Linia de Transport Elevi TE 4 (Noua-Șirul Beethoven) va avea stație și pe Poienelor;
  • Linia de Transport Elevi TE 2 (Poienelor – Șirul Beethoven) va fi deservită de un singur autobuz, la care se adaugă autobuzul care circulă pe traseul TE 4 (Noua – Șirul Beethoven);
  • Linia de Transport Elevi TE 7 (Rulmentul – Șirul Beethoven) va avea două noi stații, Coresi și Liceul Nicolae Titulescu;
  • Linia de Transport Elevi TE 8 (Rulmentul – Șirul Beethoven) își modifică traseul, va pleca cu 5 minute mai devreme și va avea următorul traseu – Rulmentul, cap linie – Nicolae Labiș (Str. N. Labiș) – Liviu Rebreanu (Str. N. Labiș) – Ioan Socec (Str. 1 Decembrie 1918) – 1 Decembrie 1918 (Str. Independenței) –  Piața Tractorul (Str. Independenței) – Onix (Str. 13 Decembrie) –  Sanitas – Primărie – Livada Poștei – Șirul Beethoven.
Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.