Municipalitatea sprijină în continuare sectorul HORECA prin facilități fiscal. Consiliul Local Brașov a aprobat, pentru anul 2022, reducerea unor taxe

În ședința de la începutul acestei săptămâni, consilierii locali au aprobat propunerea de acordare a unor facilități fiscale firmelor din sectorul HORECA, unul dintre sectoarele grav afectate de măsurile luate pentru limitarea pandemiei de Coronavirus. Aceste facilități sunt valabile pentru anul 2022 și vizează taxa pentru activitățile economice din domeniul alimentației publice și cea pentru ocuparea domeniului public, în cazul teraselor.

,,Având în vedere contextul epidemiologic și toate restricțiile care s-au impus în această perioadă, sectorul HoReCa a fost unul dintre cele mai afectate. De aceea, în ultima ședință a consiliui local, municipalitatea a hotărât să acorde sprijin acestui sector prin reducerea de taxe. Astfel, taxa de autorizare a activităților din alimentație publică a fost redusă cu 60%, iar pentru taxa de ocupare a teraselor, reducerile sunt 60% pentru sezonul rece, respectiv 40% pentru sezonul cald”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Conform hotărârii Consiliului Local, în anul 2022, taxa pentru eliberarea/ vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea unor activități de alimentație publică va fi redusă cu 60%, indiferent de suprafața ocupată. De exemplu, pentru o unitate de alimentație publică sub 500 de mp, taxa pentru zona A ar trebui să fie de 2.823 de lei/an. În urma deciziei Consiliului Local de luni, firmele din această categorie vor plăti, în anul 2022, suma de 1.129,2 lei. În cazul societăților comerciale care dețin spații mai mari de 500 de mp, taxa ar fi trebuit să fie, de exemplu, de 6.209 lei/an (în zona A), însă în urma reducerii cu 60%, aceasta are valoarea de 2.483,6 lei.

Citeste și:  Este oficial: Hotărârea privind creșterea salariului minim la 4.050 de lei, publicată în Monitorul Oficial

Și în cazul agenților economici cu terase, reducerile adoptate de Consiliul Local sunt semnificative. În sezonul de vară, pentru ocuparea domeniului public reducerea este de 40%, iar în sezonul de iarnă, de 60%.

Astfel, în sezonul de vară (1 mai – 31 octombrie), taxa pentru ocuparea domeniului public în zona A și B, pentru anul 2022, va fi de 1,5 lei/mp pe zi, față de 2,5 lei/zi, iar pentru zonele C și D, de 0,72 lei/mp pe zi, față de 1,2 lei/mp/zi.

În sezonul de iarnă (1 noiembrie – 30 aprilie), taxa percepută teraselor pentru ocuparea domeniului public în zonele A și B în 2022 va fi de de 1 leu/mp pe zi, față de 2,5 lei/mp/zi, iar în zonele C și D, de 0,48 lei/mp pe zi, față de 1,2 lei/mp/zi.

Citeste și:  Deficitul bugetar, ajustările fiscale și cursul valutar – principalele îngrijorări ale mediului de business la final de 2024

În Poiana Brașov, taxa pentru terase va fi de 0,48 lei/mp pe zi în perioada 15 martie – 30 aprilie și 01 noiembrie – 15 decembrie și de 0,72 lei/mp pe zi, în perioada 1 mai – 31 octombrie.

Cuantumul stabilit în luna martie, înainte de aplicarea reducerii, era de 1,2 lei/mp pe zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.