Muzeul Casa Mureșenilor Brașov va implementa şi în acest an proiectul cultural „Muzeele revin la școală”

Este vorba despre un proiect iniţiat anul trecut şi realizat în parteneriat cu Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Brașov – Prima Școală Românească, Școala Gimnazială nr. 9 „Nicolae Orghidan”, Școala Gimnazială nr. 30, Școala Gimnazială nr. 14 „Sfântul Bartolomeu”, Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi” şi Colegiul Tehnic „Remus Răduleț” din Brașov.

Acesta are drept scop promovarea patrimoniului cultural local și educația culturală prin implicarea directă a elevilor de gimnaziu din cinci școli situate în diferite cartiere ale Braşovului, în activități inovatoare sub îndrumarea unui colectiv format din zece specialiști din trei muzee brașovene.

În fiecare instituţie şcolară parteneră vor fi organizate câte o expoziție temporară cuprinzând obiecte și artefacte culturale relevante pentru istoria și patrimoniul cultural al Brașovului, precum și câte zece ateliere de educație culturală în cadrul cărora vor fi utilizate caiete educaționale cu activități teoretice și practice pe diverse teme legate de patrimoniul cultural al muzeelor menţionate.

Citeste și:  Cultură la mare înălţime în acest sfârşit de săptămână, la Centrul Cultural Apollonia! Program 22-23 noiembrie

Proiectul „Muzeele revin la școală” are ca obiectiv final creșterea gradului de conștientizare și de apreciere a patrimoniului cultural local, prin implicarea directă a elevilor în activități educative și interactive. De asemenea, proiectul își propune să promoveze patrimoniul cultural local într-un mod accesibil și inovator pentru elevi, ajutându-i să dezvolte o perspectivă mai largă și mai înțelegătoare asupra istoriei și culturii locale.

Proiectul cultural este finanțat de Municipiul Brașov și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.