În acest weekend, Filarmonica și Opera Brașov continuă proiectul de a aduce muzica în mijlocul brașovenilor, prin spectacolele organizate în spațiile publice deschise din municipiul Brașov, în principal în Piața Sf. Ioan.
Sâmbătă, 17 iulie, de la ora 11.00, în Piața Sf. Ioan, cei mici, dar și părinții și bunicii se vor putea bucura de spectacolul pentru copii ,,Povestea păpușilor și a prințesei Maya”, pus în scenă de Opera Brașov. De la ora 19.00, iubitorii de muzică de calitate vor putea reauzi cele mai frumoase melodii din perioada interbelică, în interpretarea Luizei Zan și a Filarmonicii Brașov, dirijată de Radu Popa.
„Așa cum am promis, vom avea o vară plină de evenimente în Brașov – a început stagiunea de vară atât la Filarmonica Brașov, cât și la Operă. Noutatea în acest an este că majoritatea evenimentelor și concertelor se vor ține în aer liber. Întreg orașul, atât zona de centru, cât și cartierele vor fi împânzite cu evenimente pentru brașovenii de toate vârstele și pentru turiști, deopotrivă. Vom avea concerte de jazz, vom avea concerte de muzică clasică, muzică interbelică și chiar și muzică de film. Cele peste 30 de evenimente care se vor desfășura în această vară sunt organizate de către filarmonică și operă și vor avea loc în Piața Sfântul Ioan, în piața Brassai, în Avantgarden-Bartolomeu, chiar și în Centrul Civic, pe terasa mall-ului și în alte locuri, în care până acum nu se întâmplau astfel de lucruri. Acestora li se adaugă evenimentele și concertele organizate de către operatorii culturali prin proiectele finanțate de către Primăria Brașov“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, la începutul acestei stagiuni estivale.
Seria de spectacole din Piața Sf Ioan va continua și luni, 19 iulie, de la ora 19.00, cu un recital avându-i ca soliști pe Valentin Şerban – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel și Ioan-Dragoş Dimitriu – pian, pentru ca miercuri, 21 iulie, muzica să se mute în Bartolomeu, zona Avantgarden, unde, de la ora 19.00, va avea loc un recital al Cvartetului Impressione, avându-l ca invitat pe Ovidiu Nauncef – percuție.
Vă reamintim că la începutul lunii iulie a început stagiunea comună de vară a Operei și a Filarmonicii din Brașov, care pun în scenă un program artistic adresat tuturor iubitorilor de muzică, nu doar publiculu obișnuit al operei și filarmonicii. Opera le va oferi spectatorilor Gala Verdi, dar și Gala Eugen Doga, spectacol de balet, dar și spectacolul pentru copii ,,Povestea păpușilor și a prințesei Maya”. Și Filarmonica vine cu un program variat, dedicat tuturor iubitorilor de muzică de calitate, de la jazz la muzică din filme, ,,360 de ani de muzică în 3600 de secunde” sau muzică din perioada interbelică.
Majoritatea concertelor vor fi în Piața Sf. Ioan, dar și în alte locații – Piațeta Brassai, în cartierul Bartolomeu – Avantgarden, și chiar la unul dintre mall-urile din Brașov – pentru a oferi cât mai multor brașoveni posibilitatea de a asista la concertele celor două instituții din subordinea municipalității.
Accesul la toate spectacolele este gratuit, cu respectarea prevederilor legale privind restricțiile impuse de pandemie.
Programul Stagiunii Estivale:
IULIE
Piața Sf. Ioan
- 17 iulie, ora 11.00 – ,,Povestea păpușilor și a prințesei Maya”, spectacol pentru copii (Opera Brașov);
- 17 iulie, ora 19.00 – Muzică interbelică, dirijor: Radu Popa, solistă: Luiza Zan (Filarmonica Brașov);
- 19 iulie, ora 19.00 – Recital de vioară, violoncel și pian, Valentin Şerban – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel și Ioan-Dragoş Dimitriu – pian (Filarmonica Brașov).
Bartolomeu – Avantgarden
21 iulie, ora 19.00 – Recital Cvartetul Impressione, invitat Ovidiu Nauncef – percuție.
Piața Sf. Ioan
- 24 iulie, ora 19.00 – Muzică de film, solist Filip Papa, dirijor Gian Luigi Zampieri (Filarmonica Brașov);
- 25 iulie, ora 19.00 – Concert Anatoly (Opera Brașov).
Bartolomeu – Avantgarden
25 iulie, ora 19.00 – VlogOnCello, concert al violoncelistului Radu Croitoru (Filarmonica Brașov).
Piața Sf. Ioan
- 27 iulie, ora 19.00 – Tuesday’s Jazz, cu Urban Trio (Filarmonica Brașov);
- 28 iulie, ora 19.00 – Ansamblul de muzică veche Codex – Filip Ignac – flaut, Makcim Fernandez Samodaiev – violoncel și Monica Florescu – pian (Filarmonica Brașov);
- 29 iulie, ora 19.00 – Recital Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov, 35 de ani de activitate, invitat Mariano Castro – pian; Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara a II-a, Leona Varvarichi – violă, Ştefan Neagoe – violoncel (Filarmonica Brașov).
AFI Mall
31 iulie, ora 19.00 – Reverse Flashmob, dirijor: Cristian Oroșanu (Filarmonica Brașov).
AUGUST
Piața Sf. Ioan
1 august, ora 19.00 – PlaCello, concert de 6 violoncele, invitat special Blaise Déjardin (Filarmonica Brașov).
Piața Brasssai
6 august, ora 19.00 – Sonoro, concert simfonic (Filarmonica Brașov).
Piața Sf. Ioan
- 10 august, ora 19.00 – Tuesday’s Jazz, cu Bourbon Jazz Unit (Filarmonica Brașov);
- 12 august, ora 19.00 – concert Trio Larson, Catalina Bordeanu – pian, Mircea Marian – violoncel, Andreea Greluș – vioară (Filarmonica Brașov);
- 13 august, ora 19.00 – Proiecție de film mut, cu coloana sonoră live, cu solist Alexandru Anastasiu – percuție (Filarmonica Brașov);
- 14 august, ora 19.00 – Elixirul dragostei în concert (Opera Brașov);
- 17 august, ora 19.00 – Tuesday’s Jazz, cu Robert Patai (Filarmonica Brașov);
Bartolomeu – Avantgarden
20 august, ora 19.00 – Recital Cvartet concert, Dănuț Manea – vioară, Alexandru Hamzea – vioară, Luiza Balint – violă, Florin Craiu – violoncel (Filarmonica Brașov);
Piața Sf. Ioan
- 21 august, ora 19.00 – Gala Doga, soliștii, corul și orchestra Operei Brașov și Orchestra Filarmonicii Brașov;
- 22 august, ora 19.00 (este în discuție și Piața Sfatului) – Gaudeamus Quartet și Laura Bretan (Filarmonica Brașov);
- 28 august, ora 19.00 – Concert ,,Femeia, eterna poveste”, invitat Andrei Tudor (Opera Brașov);
SEPTEMBRIE
Sala Patria
- 3 septembrie – Fanfara Forțelor armate terestre SUA.
- În 3 septembrie va fi și turneul Filarmonicii Brașov la Festivalul Internațional George Enescu.
Piața Sf. Ioan
- 4 septembrie, ora 19.00 – Spectacol de balet, invitată Anca Pârlea (Opera Brașov);
Bartolomeu – Avantgarden
- 9 septembrie – Recital cvartet Unissono (Filarmonica Brașov).
Piața Sf. Ioan
- 11 septembrie, ora 19.00 – Gala Verdi, soliștii, corul și orchestra Operei Brașov.
- 12 septembrie, ora 19.00 – Koszika and The Hotshots, Transylvanian Symphonic Tales, dirijor Vaughn Roberts și Orchestra Filarmonicii Brașov;
- 20 – 22 septembrie, ora 19.00 – Festivalul Muzicii Croate, în colaborare cu Ministerul croat al Culturii, concerte de jazz cu trei trupe celebre: Elvis Stanic Group, Saxophone Quartet Papandopulo, Zvjezdan Ružić Sextet.