Muzica perioadei interbelice, într-un concert la Sala Patria din Brașov

Marți, 2 iulie, începând cu ora 19:00, melomanii sunt așteptați la Sala Patria la un eveniment în cadrul căruia se vor putea bucura de compoziții deosebite din perioada interbelică și din prima parte a secolului XX.

Pe scenă vor urca Florin Ionescu – Galați (vioară), Alexandru Hamzea (vioară), Liliana Lazăr (vioară), Luiza Balint (violă), Alexandra Enache (violoncel) și Iulian Hășfăleanu (contrabas). În program vor fi piese celebre precum „Dansurile populare românești” de Béla Bartók, „Liebesleid” și „Liebesfreud” de Fritz Kreisler, „Meditația” din opera „Thaïs” de Jules Massenet, „Csárdás” de Vittorio Monti și „Hora Staccato” de Grigoraș Dinicu. De asemenea, programul va cuprinde și tango-uri românești de mare popularitate, care vor aduce un plus de culoare și pasiune serii muzicale.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile!

Activitățile Filarmonicii Brașov sunt susținute de către Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.