16 hectare vor fi amenajate pentru primul festival într-un parc naţional, festival care îmbină activităţile montane şi în aer liber cu arta plastică, fotografia, meşteşugul şi muzica bună.
Cu ajutorul a 13 artişti plastici, deja se construieşte un decor impresionant, plin de culoare si imaginaţie. Intervenţiile artistice includ numeroase medii de expresie, de la pictură, sculptură şi colaj pe hârtie la arte decorative (podoabe, sticlă) şi land art.
Folk Rock Fest aduce artele laolaltă şi aproape de oameni. Mircea Roman, cunoscut în toată lumea pentru lucrările în lemn, IRLO şi Obie Platon, revoluţionarii nonconformişti ai picturilor murale, Gabriela Muscalu, Mircia Dumitrescu, Neculai Mirodoni, Bebe Ierulescu, Laura Târţău, Adrian Hristea, Florinel Constantin Andrişan alias Ion Plebeu, Schoppel Cut şi Andrei Pop Alexander sunt creatorii care vor aduce în natură magia şi farmecul artei plastice.
„Sunt pictor muralist, dar provin din peisajul arhitecturii ca pregătire. Echipa Folk Rock Fest Piatra Craiului m-a invitat şi provocat să mă alătur pentru creaţia decorului şi imaginii şi îi mulţumesc pentru asta. O văd în primul rând ca o revenire în vechiul meu domeniu şi, în acelaşi timp, ca pe construirea unui viitor într-un spaţiu magic. Vă aştept cu drag, cu piatră, crai si crăiţe” – IRLO
Ce îşi doresc organizatorii este o experienţă unică pentru cei care vor veni la festival: emoţie şi bucurie, apropierea prin artă de partea cea mai frumoasă a sufletului, un spaţiu magic creat de oameni şi natură împreună, la poalele unuia dintre cei mai iubiţi munţi din România, Piatra Craiului.
„Cu natura am avut mereu un fel de osmoză, aşa, o legătură totală, cum am avut şi cu mama mea. Lângă satul copilăriei mele erau păduri şi îmi găseam mereu ceva de făcut ca să evadez către ele, ori la cules de ciuperci, ori trăgeam după mine cele două capre în căutarea unei poieni şi mai târziu îmi luam surorile să le fac câte un portret, între copaci.” – Neculai Mirodoni
La finalul festivalului va fi organizată o expoziţie cu licitaţie, din dorinţa de a crea o mişcare artistică anuală, ce va purta numele ART Station şi care va aduce artiştii plastici în parcurile naţionale.
Un pol de interes în cadrul Folk Rock Fest Piatra Craiului va fi reprezentat de expoziţia fotografică „Natura în imagini AGERPRES”, care va avea vernisajul pe 16 august. Expoziţia este realizată de Agenţia Naţională de Presă – AGERPRES, care deţine o arhivă uimitoare de fotografii, şi conţine 30 de planşe cu fotografii realizate în zonele sălbatice ale României: de la versanţi impozanţi, la firul ierbii în detaliu, de la sălbăticie, la delicateţe.
Pe lângă această selecţie va fi amenajată şi o zonă de fotografii de arhivă ale AGERPRES, adevărate opere de artă, care vor conduce privitorii spre o călătorie în timp, prin istoria României. AGERPRES deţine o vastă arhivă de fotografii, ce cuprinde milioane de imagini realizate din anul 1927 până astăzi. Sute de mii de filme şi aproximativ 5.000 de plăci fotografice sunt cuprinse în arhivă, fiecare film având între 20 şi 40 de fotograme, placa fiind singulară.
Folk Rock Fest Piatra Craiului este un festival multi-experienţial dedicat naturii, şi artei în variatele ei forme şi propune publicului petrecerea a trei zile de experienţe unice într-un parc naţional. Toate activităţile în aer liber sunt completate de un line-up din care fac parte Mr. Jurjak, The Mono Jacks, Toulouse Lautrec, The Case, NoruNegru, Emeric Imre şi Daniel Făt (joi, 15 august), Viţa de Vie, Implant Pentru Refuz, Luna Amară, The Different Class, Ţapinarii, Bucium, Ovidiu Scridon, Dinu Olaraşu (vineri, 16 august), Coma, Trooper, Byron, Robin and the Backstabbers, Via Dacă, Titus Constantin, Daniel Iancu (sâmbătă, 17 august).
Detalii şi fotografii găsiţi pe reţelele de socializare accesând #folkrockfestpiatracraiului #venimincrai şi pe www.folkrockfest.ro
Biletele sunt puse în vânzare pe www.iabilet.ro şi pe www.iabilet.ro/retea