Nicolae Ciucă cere demisia premierului Marcel Ciolacu după dezvăluirile privind zborurile private plătite de Nordis

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, cere demisia premierului Marcel Ciolacu, în urma anchetei publicate de G4Media care demonstrează legături scandaloase între liderii PSD și dezvoltatorul imobiliar Nordis, acuzat de multiple înșelăciuni.

„Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel. Marcel Ciolacu a mințit de mai multe ori cu bună știință. Ne-a mințit pe toți în față. Adevărul e că a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis, pe banii lor, obținuți din țepele date românilor. România are nevoie de oameni de onoare, nu de impostori!Marcel Ciolacu trebuie să își dea demisia astăzi! Să iasă din politică!”, a postat pe Facebook, liderul PNL.

Citeste și:  RATBV oferă o nouă surpriză pentru clienții săi fideli: invitații la spectacolele Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu”

Președintele PNL a arătat că se așteaptă ca „în acest caz de fraudă evidentă a încrederii românilor, să reacționeze toată lumea: de la instituțiile de presă, jurnaliști onești, la societatea civilă”.  „Chem românii să reacționăm împotriva abuzului de putere!”, a spus Ciucă.

Ancheta G4Media arată că Marcel Ciolacu, alături de Sorin Grindeanu, Alfred Simonis, Laura Vicol și Sorina Docuz, a zburat cu un avion privat închiriat de compania Nordis în 2022, pe ruta Nisa-București, fiecare zbor costând peste 30.000 de euro. În declarațiile lor publice și în fața presei, liderii PSD au negat aceste călătorii, însă documentele publicate de G4Media confirmă contrariul, inclusiv faptul că aceste „cadouri” nu au fost incluse în declarațiile de avere, deși legea impune declararea oricărui avantaj primit cu o valoare mai mare de 500 de euro.

Citeste și:  Astăzi începe Festivalul Național Lira din Maramureș. Tineri talentați din Brașov vor urca pe scena festivalului

CMF31240003

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.