Noaptea cercetătorilor revine și în acest an la Institutul de Cercetare al Universității Transilvania din Brașov, vineri, 30 septembrie, între orele 17:00-21:00.
La fel ca în fiecare an, și de această dată centrele de cercetare din cadrul Institutului vor aduce știința și tehnologia mai aproape de copii. Sub forma unor jocuri, experimente ori concursuri, cercetătorii Universității Transilvania le vor arăta copiilor cât de importantă este știința în fiecare lucru pe care-l facem zi de zi, cât de utile ne pot fi noțiunile din chimie, fizică ori biologie, sau ce noutăți au mai apărut în lumea tehnologiei.
Evenimentul Noaptea Cercetătorilor reunește zeci de standuri cu produse inovative, descoperiri științifice sau diverse ateliere și workshop-uri unde vizitatorii vor fi angrenați în felurite activități captivante: vor putea învăța să deseneze cu ambele mâini deodată, vor putea face diverse teste pentru a vedea ce profesie li se potrivește sau vor vedea care este rolul unui baston alb pentru persoanele nevăzătoare.
Evident, nu vor lipsi nici roboții, imprimantele 3D, dronele, machetele de avioane, și mult râvnita demonstrație cu mașinile de curse realizate chiar de studenții Universității Transilvania. Tot în cadrul evenimentului vor fi și scurte lecții și întreceri de șah, cei mai buni dintre șahiști vor fi premiați, iar pasionații cubului Rubik se vor putea întâlni să-și etaleze strategiile și tehnicile de rezolvare a cubului.
Totodată, la eveniment copiii vor putea vedea îndeaproape tehnica de intervenție a pompierilor, a jandarmilor sau vor putea vedea echipamentul din dotarea criminaliștilor.
Alături de noi vor fi și partenerii din mediul privat, care își vor expune cele mai noi produse și descoperiri din domeniul tehnologiei. Atos, Miele, Schaeffler România, Siemens, Vitesco Technologies, Benchmark, Logiscool sau LearnEX sunt doar o parte dintre partenerii noștri care vor fi prezenți cu standuri la Institutul de cercetare al Universității Transilvania din Brașov.
Un loc aparte îl vor avea elevii colegiilor „Dr. Ioan Meșotă”, „Mircea Cristea” și „Grigore Moisil” care au pregătit ateliere interactive și ingenioase pentru toți participanții la eveniment.
Intrarea este gratuită, iar pentru a facilita accesul la eveniment, autobuzele RAT de pe linia 24 – Livada Poștei – Institut (stația Campus Genius) vor avea o frecvență mărită în intervalul orar 17-21.