În prima zi a acestei săptămâni s-au înregistrat noi accidentări pe pârtiile de shi sau săniuş din Poiana Braşov şi Masivul Postavarul, reprezentanţii Serviciului Public Local Salvamont Brasov intervenind la 6 cazuri. Salvatorii montani ajunsi la locul solicitarii au acordat persoanelor accidentate primul ajutor si apoi le-au coborat la baza muntelui, unde 4 dintre acestea au fost predate echipajelor SMURD, care le-au transportat la unitatile spitalicesti, pentru investigatii suplimentare.
Numarul schiorilor care aleg sa schieze in afara partiilor amenajate este tot mai mare, facand ca numarul accidentarilor cauzate de acest fenomen sa fie ingrijorator. Din pacate, in aceste cazuri, accidentarile sunt deosebit de serioase, cu consecinte grave. Dupa schiorul cu fractura de femur, care a lovit infrastructura traseului de biciclete si alte cateva incidente, care au avut loc in acest sezon in afara partiei, in prima zi a acestei saptamanai o alta persoana a suferit o plaga penetranta in zona intima, in urma unei accidentari.
Turistii care aleg sa schieze off-piste trebuie sa constientizeze pericolul caruia se expun, prin renuntarea la sistemele de siguranta prezente pe partii. Pe langa faptul ca oricand se pot accidenta lovind un obstacol, de multe ori ascuns sub stratul de zapada, cum ar fi cioate, buturugi, bolovani, denivelari ale terenului etc., aceste persoane se pot, de asemenea, rataci foarte usor, mai ales daca vorbim de conditii meteorologice nefavorabile, care sa includa ceata.
De la inceputul sezonului de schi salvamontistii din Poiana Brasov au intervenit in 322 de cazuri, reprezentand 331 de persoane care s-au accidentat, ratacit sau au trebuit sa fie evacuate.
,,Practicarea sporturilor de iarnă presupune responsabilitate, atat pentru siguranta proprie, cat si pentru a celor din jur! ” este mesajul reprezentanţiilor Serviciului Public Local Salvamont Brasov.