Ieri, 22 aprilie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat noi acțiuni preventiv-reactive, care au avut ca scop verificarea modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în vederea limitării răspândirii virusului Sars-CoV-2, acționând în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.
Activitățile de verificare sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și au continuat activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.
Ieri, 22 aprilie 2021, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 1.000 de locații, 61 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 110 mijloace de transport persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 118 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 11 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 1 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate fiind de 14.000 lei.
De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 2.150 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit 1 dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte normele legale în vigoare.
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.