În colecţia de animale a Grădinii Zoologice Braşov au apărut trei noi „locatari”: un pui de colobus alb-cu-negru şi doi pui de suricată.
Astfel, grupul de colobus alb-cu-negru (Colobus guereza), ajuns la Brașov la sfârşitul anului trecut de la Zoo Rotterdam, este acum format din nouă exemplare.
Această specie este coordonată de Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice (EAZA) prin intermediul unui program ESB (European Studbook – Registrul genealogic european) pentru a asigura inclusiv gestionarea optimă a populaţiei acestor animale. Naşterea acestui pui – un mascul acum în vârstă de trei săptămâni – este considerată un succes şi de către coordonatorul programului ESB, ţinând cont de faptul că natalitatea este unul dintre principalii indicatori care confirmă condiţiile optime asigurate pentru bunăstarea animalelor.
În mod similar, una dintre femelele din grupul de trei suricate (provenite de la Zoo Viena şi Zoo Zagreb) a dat naştere în urmă cu aproximativ trei săptămâni unui număr de doi pui a căror sex nu a fost deocamdată stabilit. Şi aceşti pui sunt sănătoşi, se dezvoltă normal şi pot fi vizionaţi alături de părinţii lor.