Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 41/2022, privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unitățile administrativ-teritoriale Predeal, Bran, Ucea, Sâmbăta de Sus, Dumbrăvița, Șinca, Teliu, Șercaia și Fundata.
Începând cu data de 22.02.2022, ora 0:00, în unitățile administrativ-teritoriale Predeal, Bran, Ucea, Sâmbăta de Sus, Dumbrăvița, Șinca, Teliu, Șercaia și Fundata se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în H.G. nr. 171 din 03.02.2022, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 07 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, corespunzătoare ratei de incidență pentru fiecare unitate administrativ-teritorială.
Hotărârea nr. 41/21.02.2022 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici:
https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2022/02/Hot-41.pdf