Noi reguli de circulaţie. Șoferii nu vor mai avea voie să țină nimic în mână!

Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de luni proiectul de Ordonanţă de Guvern pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Măsurile îi vizează pe şoferii care folosesc sau pur şi simplu ţin în mână telefonul sau dispozitivul mobil cu funcţii de înregistrare sau redare text, foto sau video (precum tabletele, camerele foto sau video) în timp ce conduc pe drumurile publice.

Cei care conduc pe drumurile publice autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai şi folosesc dispozitivele mobile vor fi sancţionaţi cu patru puncte de penalizare.De asemenea, permisul va fi suspendat 30 de zile pentru încălcarea acestei prevederi dacă este comisă şi o altă contravenţie.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Modificarea legislativă îi vizează şi pe cei care folosesc un vehicul pentru care nu este nevoie de permis.

Se va aplica amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni din legislaţia rutieră pentru „ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, aflat în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia”, conform proiectului de ordonanţă.

„Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină, susţine, la cerere, testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie până în a 30-a zi, inclusiv, sau până în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea, după caz”, mai arată modificarea legislativă.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Cei care au permisul suspendat vor da testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie atunci când suspendarea a fost aplicată pentru:

„a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice;
b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a
semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea
unui vehicul sau alte pagube materiale”.

Suspendarea permisului pentru faptele prevăzute mai sus se prelungeşte cu 30 de zile, dacă titularul nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie sau nu se prezintă pentru susţinerea acestuia până la expirarea perioadei de suspendare.

În 60 de zile de la intrarea în vigoare, poliţia rutieră va trebui să informeze participanţii la trafic privind măsurile adoptate prin comunicate de presă şi informare prin mass-media, postarea informaţiilor pe site-ul Poliţiei Române, organizarea unor acţiuni specifice în trafic sau în mod direct, în trafic, prin poliţiştii rutieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.