Noi restricții de circulație în zona ‘Patria’

„Lucrările de pe strada Nicolae Titulescu continuă pe tronsonul IV, între intersecțiile cu străzile Roșiorilor și Petru Rareș. Pe jumătate din acest tronson vor fi montate două conducte de fontă ductilă, cu diametre de 500 și 700 mm, care vor fi conectate între ele la intersecția cu străzile Păltiniș și Serii. Realizarea acestei conexiuni și montarea în paralel a celor două conducte de fontă impune închiderea completă a traficului auto pe strada N. Titulescu, între străzile Roșiorilor și Petru Rareș, începând de luni, 25.11.2019. Estimăm că traficul auto va fi închis până sâmbătă, 30.11.2019. 

Conducătorii auto care au intenția să ajungă dinspre Patria în zona cu lucrări de pe N. Titulescu, o pot face pe traseul 15 Noiembrie – Petru Rareș – N. Titulescu sau Calea București – N. Titulescu. 

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Pentru cei care doresc să ajungă dinspre Calea Bucuresti spre Patria, traseul este Calea București – N.Titulescu – Petru Rareș – Păltiniș – Roșiorilor -Titulescu.

Dată fiind amploarea lucrărilor este necesară menținerea neocupată a parcărilor de pe ambele părți ale străzii N. Titulescu, pe tronsoanele pe care se execută lucrări, precum și pe străzile adiacente pe care traficul va fi redirecționat. 

Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător. 

Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.

Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, se arată în comunicatul Companiei Apa Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.