Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, a fost publicat de CNAS.
Proiectul noului Contract-cadru , conține o serie de propuneri care au ca principal scop asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale de prevenție, precum și la serviciile medicale necesare pentru diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea afecțiunilor. De asemenea, proiectul urmărește să susțină inversarea piramidei serviciilor de asistență medicală, prin creșterea ponderii serviciilor acordate în medicina primară și în ambulatoriul de specialitate și reducerea internărilor nejustificate care ar putea fi tratate în condiții de siguranță și în ambulatoriu sau de către medicii de familie.
În acest sens, proiectul prevede introducerea unor noi servicii acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate. Printre acestea se numără consultațiile acordate la distanță pentru pacienții cu afecțiuni cronice. De asemenea, în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate la distanță terapii psihiatrice, precum și servicii conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped.
CNAS va publica în scurt timp calendarul consultărilor cu partenerii de dialog social, astfel încât forma finală a proiectului de Contract-cadru să fie definitivată în timp util, iar proiectul de act normativ să fie supus aprobării Guvernului până la data de 1 iunie 2021, urmând a fi implementat începând cu data de 1 iulie 2021.
Proiectul de Hotărâre de Guvern poate fi consultat aici:http://www.cnas.ro//theme/cnas/js/ckeditor/filemanager/userfiles/NORME/2021/Proiect_Contract_cadru_2021_2022.pdf