Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a transmis o notificare în sistemul european de alertă RAPEX în legătură cu măşti pentru copii Flippy, fabricate în China, pentru care capacitatea de filtrare nu fost certificată ca atare de către organismul european relevant. Peste 5.000 de astfel de măşti au fost retrase de la vânzare.
Autorităţile române au transmis alertă în sistemul RAPEX – sistemul de schimb rapid de informatii privind produsele periculoase intre Comisia Europeana si statele membre ale Uniunii Europene – în legătură cu măşti de protecţie pentru copii FLIPPY, potenţial periculoase.
Produsul promovează un potenţial de protecţie împotriva particulelor virale, dar capacitatea de filtrare nu fost certificată ca atare de către organismul european relevant, potrivit alertei publicate de RAPEX.
Este posibil ca produsul să nu indeplinească cerinţele de sănătate şi siguranţă şi ezistă risul să nu asigure protecţia adecvată, dacă purtarea lui nu este asociată cu măsuri suplimentare.
Produsul nu este conform cu Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi cu standardele europene.EN 149.Au fost retrase de la comercializare peste 5000 bucăţi de la un operator economic din Judeţul Covasna.