Astăzi, Agenția Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA) începe oficial lucrările la Lisabona, înlocuind Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanii (EMCDDA). Acesta este rezultatul intrării în vigoare (de astăzi) a legislației europene care revizuiește mandatul și denumirea EMCDDA și stabilește în mod oficial EUDA. Cu noi instrumente și competențe, EUDA va juca un rol cheie în consolidarea răspunsului UE la provocările emergente în materie de sănătate și securitate pe care le prezintă fenomenul drogurilor ilicite.
De ce o nouă agenție?
În urma unei evaluări externe a EMCDDA, Comisia Europeană a cerut un mandat mai amplu și mai proactiv pentru agenție în ianuarie 2022, pentru a o ajuta să abordeze noile provocări generate de un fenomen al drogurilor din ce în ce mai complex și de apariția unor noi substanțe psihoactive cu efecte foarte puternice. Procesul legislativ al UE a fost încheiat în iunie 2023, pornind EMCCDA într-un parcurs de tranziție de un an de zile pentru a deveni EUDA.
Noi servicii:
Scopul final al EUDA este de a consolida gradul de pregătire al Uniunii Europene în lupta împotriva drogurilor. Activitatea sa va fi organizată în jurul a patru categorii de servicii interconectate:
• Anticipare: Va ajuta UE și statele sale membre să anticipeze provocările viitoare legate de fenomenului drogurilor și consecințele acestora;
• Alertă: Va emite alerte în timp real privind noile riscuri și amenințări legate de droguri la adresa sănătății și securității;
• Răspuns: Va ajuta UE și statele sale membre să își consolideze răspunsurile la fenomenul drogurilor;
• Învățare: Va facilita schimbul de cunoștințe la nivelul UE și a învățării pentru politici și intervenții în materie de droguri bazate pe dovezi.
Noi mecanisme:
Pentru a asigura că pregătirea UE în domeniul drogurilor funcționează optim, au fost create noi mecanisme, inclusiv:
• Sistemul European de Alertă privind Drogurile, care va emite alerte atunci când apar riscuri grave legate de droguri pe piață. Aceasta completează sistemul existent de alertă timpurie (EWS) al UE privind noile substanțe psihoactive;
• Sistemul European de Evaluare a Amenințărilor, care va stimula modul în care UE se pregătește și reacționează la amenințările emergente sau potențiale pentru sănătate și securitate;
• Rețeaua Europeană a Laboratoarelor Criminalistice și Toxicologice, care va stimula schimbul de informații cu privire la noile tendințe și va instrui toxicologi și experți naționali criminaliști în domeni-ul drogurilor.