Întreprinderile individuale (II) și familiale (IF) vor putea accesa microgranturile de la Măsura 1 de ajutoare de stat, printr-o nouă ordonanță de urgență aprobată, miercuri seara, de Guvern, a anunțat ministrul Economiei, potrivit startupcafe.ro.
Virgil Popescu a declarat că Guvernul a adoptat astfel proiectul de OUG care prevede modificarea Măsurii 1, suplimentarea bugetului la Măsura 2 și aplicarea grilei de punctaj decise anterior de guvern la Măsura 3.
„La microgranturi am adăugat întreprinderile individuale și întreprinderile familiale care, conform legii IMM, sunt și ele întreprinderi mici și mijlocii. Deci Măsura 1 acoperă inclusiv micii comercianți, micii antreprenori organizați sub formă de întreprinderi familiale și familiale” – a spus Popescu.
Tot la microgranturile de la Măsura 1, s-a modificat pragul de minimum 5.000 de euro – cifră de afaceri pe anul 2019, încât firmele înființate pe parcursul anului 2019 să poată accesa finanțarea dacă au avut cifră de afaceri medie de cel puțin 415 euro pe lună în acel an.
„Pentru Măsura 1 – microgranturi de capital de lucru am modifcat condițiile de eligibilitate cu privire la cifra de afaceri pe anul 2019 pentru firmele înființate în cursul anului 2019. pentru aceste firme, care nu au un an financiar complet, cifra de afaceri va fi calculată ca medie lunară de 415 euro pe lună” – a mai spus ministrul Economiei.
Reamintim că, în urma primei sesiuni de înscrieri la Măsura 1, peste 29.000 de microîntreprinderi, PFA, ONG și cabinete medicale individuale au aplicat la mcrogranturile de câte 2.000 de euro de capital de lucru, rămânând astfel cel puțin 41 de milioane de euro necheltuiți din bugetul acestei măsuri de sprijin.
Guvernanții au arătat atunci că intenționează să redeschidă înscrierile la Măsura 1 pentru restul de buget, rămas neconsumat, cu modificările adoptate acum în Guvern.
Alte prevederi ale ordonanței de urgență adoptate miercuri de Guvern:
- Suplimentarea bugetului Măsurii 2 (granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 euro) de la 350 de milioane de euro la aproximativ 1 miliard de euro. Astfel, toate cele 22.226 de firme și ONG „care au depus proiecte la Măsura 2 de capital de lucru și care vor fi eligibile în faza de evaluare să poată beneficia de finanțare” – a spus ministrul Economiei.
- Suspendarea aplicării legii 220/2020 adoptate de Parlament și promulgate de președintele Iohannis până în martie 2021. Astfel, la Măsura 3 – granturi de investiții de câte 50.000-200.000 euro NU se va aplica acum, la prima sesiune, grila de punctaj din Legea 2020, ci se va aplica grila de punctaj a Guvernului, din OUG 130/2020, modificată prin OUG 174/2020, care cuprinde indicatorul ratei interne de rentabilitate a investiției (RIR).
- Potrivit lui Virgil Popescu, Măsura 3 ar urma să se deschidă de săptămâna viitoare pentru înscrieri, cel mai probabil.