Numărul cazurilor de gripă este în scădere la Brașov

Deși la nivel național, spitalele şi camerele de gardă ale unităţilor sanitare sunt pline de pacienţi cu viroze şi gripe, la Brașov situația nu este chiar atât de alarmantă. Numărul cazurilor de gripă este în scădere, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică, dr. Claudia Bularca.

Dr. Claudia Bularca a declarat pentru Radio România Brașov, faptul că: „La Brașov, putem spune că stăm relativ mai bine de la o săptămâna la alta. Cu două săptămâni în urmă au fost raportate 679 de cazuri de gripă, iar săptămâna trecută au fost raportate 441 de cazuri, dintre care pentru 21 de cazuri a fost nevoie de internare”.

În opinia directorului Direcției de Sănătate Publică Brașov, campania de vaccinare antigripală a fost un succes la Brașov. Însă recomandă măsurile de prevenire a infecțiilor căilor respiratorii, printre care purtarea măștii de protecție în spațiile publice.

Citeste și:  Se prefigurează un viitor plin de provocări pentru copii în 2050, într-o lume transformată de crize climatice extreme, schimbări demografice și disparități tehnologice 

În urma vizitei la cabinet, medicii îi sfătuiesc pe pacienți să se trateze cu antitermice și antiinflamatorii și mai ales cu un antiviral folosit în combaterea gripei. Problema este că aceste medicamente, momentan, nu se găsesc în farmacii. Ministrul Sănătății a declarat, recent, că vor intra din nou pe piață medicamente care conțin Ibuprofen, Paracetamol și Oseltamivir, începând de săptămâna viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.