Numărul accidentelor montane creşte îngrijorător de la zi la zi! 69 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, la nivel național

Aproape 70 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, 26 dintre acestea fiind transportate la spital, iar o persoană a decedat, potrivit Salvamont România.

„Numărul de accidente montane creşte îngrijorător de la zi la zi, fapt ce ne determină să vă îndemnăm la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 71 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, anunţă Salvamont pe pagina de Facebook.

Cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Voineasa şi Lupeni – câte 10 apeluri, pentru Salvamont Maramureş – 8, iar pentru salvatorii montani din Prahova – 7. Apeluri pentru intervenţia de urgenţă au fost şi pentru salvamontiştii din Bihor, Gorj, Braşov, Buşteni, Alba, Predeal, Cluj, Harghita, Neamţ, Dâmboviţa, Sibiu, Buzău.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 69 de persoane. Dintre acestea, 26 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD şi una elicopterului SMURD pentru a fi transportate la spital, iar o persoană a decedat şi a fost predată la Serviciul IML.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.