Nume importante și noutăți majore odată cu Trofeul Râșnov

Prima etapă a Trofeului Național Masters de viteză în coastă – Trofeul Râșnov powered by Pro-X – se apropie cu pași repezi și siguri, lista de înscrieri provizorie numărând atât nume noi dar și unele familiare care revin pe traseele de viteză în coastă românești

Deși lista de înscrieri provizorie este „subțire” pentru moment, știm prea bine că „grosul” vine în ultimele ore a perioadei acordate înscrierilor. De ce ?! Nu știm, dar nici nu este locul sau momentul să dezbatem acest subiect, căci la startul primei etape a noului Trofeu Național Masters se anunță mașini noi și puternice, precum și nume noi sau cum am mai spus, cunoscute pentru viteza în coastă românească, însă absente în ultima perioadă.

Va fi Octavian Ciovică numărul #1 și la Trofeul Național Masters ?!

După un lung șir de sezoane în care a visat, brașoveanul Ciovică și-a văzut în cele din urmă visul împlinit – devenind campion absolut al vitezei în coastă românești. De ce spunem absolut ?! Din punct de vedere regulamentar, pilotul de sub Tâmpa a bifat titlul național al categoriei II, însă în ierarhia OPEN – adică cea informativă din perspectiva victoriilor de etapă absolute – Octavian este campionul absolut al sezonului 2022 la viteză în coastă. Cu o mașină complet revizuită și adusă la standardele uneia de ultimă generație – Radical SR8 Evo, acesta va avea o bază sănătoasă de unde să pornească – însă în același timp, va avea de înfruntat adversari la fel de pregătiți din perspectiva materialului de concurs.

Pasul către categoria II a lui Costel Cășuneanu – o decizie grăbită sau necesară ?!

Putem afirma – fără doar și poate – că accidentarea de la mijlocul anului l-a privat pe Cășuneanu de la titlul absolut al categoriei I, un obiectiv îndrăzneț direct proporțional cu nivelul competițional al oneșteanului. Acesta a tras tare, însă absența de la Straja (de Hunedoara) precum și evoluția de la Baia Mare, unde campionul de la Super Rally din 2020 încă se afla în perioada de recuperare, a făcut ca Pițigoi să-și ia avans. Cu toate acestea, perseverența lui Costel nu-i permite să se resemneze, iar în acest sezon vine cu un obiectiv și mai mare – titlul național al categoriei II, pe care speră să-l realizeze la finalul anului și cu ajutorul noii sale mașini – un prototip Wolf GB08 de tip mono-post.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Jerome France – se prevede un nou campion ?!

După ce a dominat ultimii doi de Super Rally, câștigând aproape toate etapele, Jerome France pare să aibă un nou obiectiv în sezonul de viteză în coastă ce tocmai stă să înceapă. A fost doar o chestiune de timp până să-l vedem pe Jerome la startul primei etape de viteză în coastă, mai ales că în anul anterior am fost martorii unei evoluții impecabile a acestuia, cu victoria incontestabilă a etapei de la Baia Mare și ritmul impresionant de la Dărmănești – soldat din nefericire cu un accident în a doua manșă de concurs. Un lucru este cert, odată cu trecerea pilotului francez la viteza în coastă – cu modelul Norma M20-FC nivelul competițional va crește substanțial.

Va bifa Alexandru Pițigoi titlul categoriei I și în Trofeul Național Masters ?!

Despre „Dodo” știam de multă vreme că este un pilot rapid, și când spunem „multă vreme” ne referim la perioada în care încă alerga în Campionatul Național de Raliuri. De-a lungul anilor a făcut mai multe schimbări a materialului de concurs, ajungând să se îndrăgostească de propulsia oferită de modelele 911 ale producătorului german Porsche. Faptul că Mihai Leu a lipsit de la startul etapelor din 2022 nu îi poate lua meritele lui Pițigoi pentru titlul absolut al categoriei I, căci pe întreg parcursul anului a avut în „coaste” un alt pilot deosebit de rapid – Cășuneanu. Care îi vor fi adversarii în acest an de Masters (n.r. noul trofeu) precum și unde va ajunge nivelul competițional, rămâne să aflăm odată cu prima etapă de la Râșnov –  unde Pițigoi va continua la volanul modelului 911 GT3 Cup.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Horațiu Ionescu Cristea – o revenire neașteptată dar bine-venită

Lupta modelelor cu propulsie ale categoriei I va fi una spectaculoasă și cel puțin interesantă, odată cu revenirea la start a unuia dintre cei mai buni și rapizi piloți pe care automobilismul sportiv românesc i-a avut și îi are. Horațiu Cristea a absentat o scurtă perioadă de la etapele de viteză în coastă – acolo unde ne încânta și impresiona cu evoluțiile sale la volanul modelului italian Ferrari 458 Challenge. Trofeul Național Masters însă a făcut ca pilotul bucureștean să ia în serios reîntoarcerea pe traseele de viteză în coastă din țara noastră, unde îi va fi sau îl va avea adversar pe nimeni altul decât Dodo Pițigoi. Noi estimăm deja cam unde va ajunge nivelul competiției, însă suntem poate chiar mai curioși decât dumneavoastră să vedem cine va ieși învingător, căci avem nenumărate exemple în care materialul de concurs mai vechi nu este neapărat un dezavantaj, iar Porschele 996 GT3 Cup al lui Horațiu încă poate livra rezultate deloc neglijabile.

Lupta modelelor TCR prinde proporții

Au fost proiectate inițial pentru competițiile de circuit, dar la fel de rapid au fost adaptate și la viteza în coastă de peste hotare. Primul care a adus o asemenea mașină a fost bănățeanul George Șchiopulescu, acesta concurând cu mai multe generații ale modelului Seat Leon Cupra TCR. A urmat Cosmin Ion, care deși s-a dovedit a fi rapid la volanul Daciei Logan RS produsă în garajele Cyclon Motorsport, a vrut o schimbare – și una majoră – aducând la start un Peugeot 308 TCR odată cu etapa de coeficient 1 de la Harghita Băi (în 2022). Deși sezonul se încheiase în octombrie, spre sfârșitul aceluiași an aveam să fim martorii unui anunț surpriză – Marc Banca la volanul unui Kia Cee’d TCR. După rezultatele remarcabile cu micul Renault Clio RS, Peugeot-ul 208 R2 precum și Subaru Impreza, suntem convinși că alegerea clujeanului este una excepțională și bine-venită. Lista modelelor TCR însă nu se oprește aici, căci reșițeanul Claudiu Ciucă va alinia la start – la rândul său – un model Seat Leon Cupra TCR, dar de o generație mai veche celei care se va afla sub comenzile lui Șchiopulescu.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

De asemenea, după o pauză de un sezon – timp în care s-a aflat preponderent la startul etapelor de Super Rally – competiție pe care a înființat-o în urmă cu aproape 5 ani, campionul hunedorean Mihai Leu revine la startul etapelor de viteză în coastă odată cu Trofeul Râșnov. Sursele noastre ne-au confirmat că acesta va pilota o mașină de categoria I – adică din aceeași categorie din care a făcut parte și mașina pe care a pilotat-o spre 3 titluri de campion național în perioada 2019-2021. Lista provizorie mai include, printre altele, și numele unor piloți din Campionatul Național de Raliuri, care vor folosi fiecare kilometru al fiecărei manșe râșnovene pentru pregătirea primei etape de raliu de la Odorheiu Secuiesc. Printre ei îi amintim pe Mihai Manole sau Sebastian Scîrlet.

Trofeul Râșnov powered by Pro-X este organizat de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, contând ca prima etapă din calendarul competițional de 5 etape al Trofeului Național Masters de viteză în coastă.

Parteneri principali: Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto, Dinamic 92

Parteneri: Omniasig, DeLaNoi Fruct Service, Tell Security Systems România, TurboCar, Zizin, Silnef Security, Cricova

Parteneri tehnici: Cyclon Motorsport, Saw Motorsport, Medecon, PrintINK, Centrul Medical Maria, Infinity Trophy, TehnoSting, Voluntariat Brașov

Parteneri media: Zile și Nopți, RockFM, Autorally.ro, BizBrașov, NewsBv.ro, Brasovstiri.ro, Radio România Brașov FM, Media Construct, Sunete

Trofeul Râșnov powered by Pro-X este organizat cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei orașului Râșnov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră, Birou de Poliție al stațiunii Râșnov.

Credit foto – Attila Szabo; Radu Chindriș; Fabian Robert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.