Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “înșelăciunea”.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, o femeie, în vârstă de 82 ani din municipiul Brașov ar fi fost indusă în eroare de către o persoană necunoscută, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că fiul său ar fi provocat un accident rutier grav, în urma căruia a rezultat o victimă, ce necesită intervenții chirurgicale urgente în străinătate pentru care este necesară plata unei sume de bani.
Persoana vătămată, fiind menținută în stare de eroare cu privire la aspectele anterior precizate, ar fi înmânat unei persoane de sex masculin suma de aproximativ 130.000 euro.
În continuarea activităților operative desfășurate, polițiștii au identificat autorii ca fiind 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 27 ani și 33 ani din județul Constanța.
Astfel, la data de 14 iunie 2021, polițiștii brașoveni, împreună cu specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost depistate persoanele în cauză.
De asemenea, în vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate atât sume de bani și bunuri, precum și un autoturism, despre care există suspiciunea rezonabilă că ar fi fost achiziționat cu bani proveniți din săvârșirea infracțiunilor.
Totodată, polițiștii brașoveni au pus în executare 4 mandate de aducere, cele patru persoane fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.
În baza probatoriului administrat în cauză, cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor.
Foto. Imagine cu caracter ilustrativ.