O femeie de 73 de ani din Sfântu Gheorghe a absolvit Facultatea de Ingineria Mediului

Maria Movilă din Sfântu Gheorghe este dovada vie că niciodată nu e prea târziu pentru a-ți urma visurile. La 73 de ani, a absolvit specializarea Ingineria Mediului la extensia locală a Universității Babeș–Bolyai și se pregătește acum să-și susțină lucrarea de licență, dedicată relației dintre oameni și urși, transmite weradio.ro.

După o carieră în domeniul tehnicii dentare și o viață marcată de muncă, greutăți și implicare în comunitate, Maria a decis să se întoarcă pe băncile facultății în 2022. Motivația a fost una practică: voia să contribuie mai eficient la protejarea mediului și la înființarea unei asociații de profil, pentru care era nevoie de o diplomă în domeniu.

Citeste și:  O judecătoare din Craiova se alătură protestelor: "Știu că poate însemna finalul carierei mele"

Parcursul academic nu a fost ușor. „Am terminat liceul în 1973, atunci nu exista informatică sau prezentări PowerPoint. Am avut mult de recuperat și am trecut prin probleme de sănătate, dar colegii și profesorii m-au susținut. În anul III am avut multe probleme: mi-am rupt o mână, iar cealaltă mi-a fost accidentată de un container de haine second-hand de la Caritas – mi-a zdrobit degetele. Voiam să-mi îngheț studiile. Dar profesorii nu m-au lăsat, colegii m-au susținut, iar la sfatul unui medic am început exerciții de relaxare pentru gestionarea stresului. Asta m-a ajutat să mă adun în două săptămâni și să avansez rapid și cu lucrarea de licență, care e despre relația dintre oameni și urși, și cum pot fi gestionate conflictele dintre ei”, povestește Maria.

Citeste și:  Acțiune amplă a Poliției Rutiere Brașov: aproape 400 de șoferi testați pentru alcool, amenzi de peste 20.000 de lei

Citește continuarea aticolului aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.