O masă de aer rece va patrunde în România şi vom avea cu până la 10 grade Celsius mai puţin în termometre.
Apariția masei de aer rece este un fenomen previzibil după o perioadă cu temperaturi ridicate peste media normală. Meteorologii au observat că masele de aer de cald din ultima perioadă au avansat spre nordul continentului. În locul lor vor ajunge cele de aer rece.
În Capitală, răcirea vremii va fi mai pronunțată de la mijlocul săptămânii viitoare cu temperaturi mai mici cu 10 grade față de cele actuale. Ceața se va risipi dar în locul său apar precipitațiile.
Șoferii trebuie să știe că sunt obligați prin lege să aibă mașinile echipate cu cauciucuri de iarnă, ori de cate ori circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă sau gheață, indiferent de data din calendar.
Mai mult, specialiștii recomandă să schimbăm cauciucurile de vară cu unele de iarnă, atunci când temperatura scade sub 7 grade. Asta pentru că materialul anvelopelor de vară devine rigid la temperaturi scăzute și nu mai oferă aderență suficientă, chiar dacă circulăm pe asfalt uscat.
Până la apariția frigului, românii savurează ultimele zile călduroase din octombrie.
Episodul de vreme rece nu va dura mult. De la sfârșitul săptămânii viitoare, temperaturile vor crește ușor, iar ploile vor fi un fenomen obișnuit pentru luna noiembrie. Luna care se încheie a fost cea mai călduroasă din ultimii 60 de ani.