O multitudine de evenimente culturale puse sub genericul Cartfest 8 – prietenie, la Cristian, în perioada 10-15 septembrie

A fost odată ca niciodată o idee, apoi o dorință, apoi un vis îndeplinit. Așa s-a născut Cartfest la Cristian. A crescut până s-a dus zvonu-n țară c-ar fi „cel mai amplu festival cultural din mediul rural”.

Între 10 și 15 septembrie, Asociaţia C’art Fest vă dă din nou întâlnire în comuna Cristian cu o multitudine de evenimente culturale puse sub genericul Cartfest 8 – prietenie. Sala Mare se va umple de emoție la spectacole de teatru, activități pentru copii în curte, muzica bună va răsuna pe străzile Cristianului, în impunătoarea biserică evanghelică fortificată, dar și în curtea Sălii Mari. Sala de sport a școlii, cu tavanul ei pictat și restaurat, va găzdui dezbateri, lansări de carte și ateliere de teatru. Întreg Cristianul se va transforma iarăşi în aceeași gazdă primitoare și se va bucura de oaspeți.

Cartfest este pentru mici și mari, solitari sau găști de prieteni, relaxare și voie bună, cunoaștere și acumulare.

Cartfest este despre oameni și omenie, respect și ajutor, cunoaștere și învățare, bun simt și ospitalitate.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Cartfest este despre prietenie. Așa a demarat festivalul și tot așa a continuat. A pornit printre prieteni și pentru prieteni. A crescut an de an împreună cu oamenii lui: public fidel, voluntari inimoși, parteneri implicați și organizatori devotați.

La 10 ani de la prima ediție, deloc întâmplător, Cartfest o să fie cu, despre și din prietenie, între 10 și 15 septembrie.

𝗣𝗥𝗢𝗚𝗥𝗔𝗠

Marți, 𝟏𝟎 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

19:00 Ada Morar – Dealul Bisericucei

20:00 Bosquito – Curtea Sălii Mari

Miercuri, 𝟏𝟏 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

19:00 „Moș Nichifor” o producție Teatrul Act, Regia: Alexandru Dabijja, Distribuția: Marcel Iureș și Ruxandra Maniu” – Sala Mare*

20:30 The Citybreakers – Curtea Sălii Mari

Joi, 𝟏𝟐 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

16:30 „Culorile prieteniei”, atelier de pictură cu Alina Ivan – Curtea Sălii Mari

19:00 Nicu Alifantis și Horațiu Mălăele, muzică, poezie, glume și monologuri – Curtea Sălii Mari*

20:30 Tania Turtureanu – Curtea Sălii Mari*

21:30 „Spiritul pădurii” – film documentar și Q&A – Curtea Sălii Mari

Vineri, 𝟏𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

15:00 „Cultura Banilor”, atelier de educație financiară pentru copii cu Nouruz Addul – Curtea Sălii Mari

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

16:30 Atelier de muzical de Mima Muzica Brașov – Curtea Sălii Mari

17:00 „Teatrelier”, atelier de actorie cu Oana Cristiana Cosma – Sala de Sport Şcoala Generală

18:00 „Oameni mari” cu Maria Orban și Ansamblul de cameră al Liceului Vocațional de de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov” – Sala Mare

20:00 Vama – Curtea Sălii Mari*

21:00 „Arhitecții naturii” – film documentar – Curtea Sălii Mari

Sâmbătă, 𝟏𝟒 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

14:00 Atelier de caligrafie cu Anca Timiș – Curtea Sălii Mari

15:00 Maratonul cultural al Cristianului – Plecare de la Sala Mare

17:00 „Speakup”, atelier de inițiere în arta retoricii (în limba engleză) – Curtea Sălii Mari

17:00 Trupa Laterală – Strada Laterală nr. 55

18:00 Maya Marin, recital de pian – Biserica Evanghelică Cristian

18:00 Andrei Irimia Trio – Biserica Evanghelică Cristian

19:30 „Domnișoara Iulia” o producție unteatru și Caleido, Regia: Andrei și Andreea Grosu, Distribuția: Dana Rogoz, Richard Bovnoczki, Mihaela Trofimov – Sala Mare*

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

21:00 The Mono Jacks – Curtea Sălii Mari

Duminică, 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

11:00 „E ora de păpuși” cu Ana Crăciun Lambru – Curtea Sălii Mari

13:00 Brunch cultural cu produse locale – Curtea Sălii Mari

15:00 Maratonul cultural al Cristianului – Plecare de la Sala Mare

16:00 Atelier de robotică și logică în programare cu Delia Colceriu – Sala de Sport Scoala Generală

16:30 4Tune Quartet – Biserica Evanghelică Cristian

18:00 „Alice”, un spectacol de Ada Milea, Distribuția: Sorina Melean, Petru Nistor, Alex Stoicescu, Alex Gabera, Sebastian Pop, Adela Ciocan, Daniel Suciu – Curtea Sălii Mari

20:00 Toulouse Lautrec – Curtea Sălii Mari

*Intrarea este liberă cu excepția: https://m.iabilet.ro/bilete-cristian-brasov-cartfest-100781/

**La concertele cu bilet, copiii cu vârsta până în 14 ani au intrarea gratuită.

Cartfest 8 este un eveniment susţinut de Consiliul Judeţean Braşov cu suma de 120.000 de lei în cadrul Programului privind acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul propriu al judeţului pe anul 2024 pentru proiecte culturale iniţiate de asociaţii şi fundaţii de profil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.