Pentru a veni în sprijinul solicitanților care vor să obțină finanțare prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus), Administrația Fondului pentru Mediu a reconfigurat etapele de desfășurare a acestora ca urmare a modificării softului de înscriere în cadrul celor două programe.
Potrivit noului calendar, în perioada 13-31 mai 2022, se va defășura prima sesiune din noua configurație, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cadrul celor două programe prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.
Tot pentru facilitarea obținerii finanțării, bugetele alocate persoanelor juridice în Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor fi divizate, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice urmând a beneficia de sume dedicate acestora, ținând cont de procedurile de achiziție publică pe care entitățile respective trebuie să le desfășoare.
În plus, AFM a desfășurat o analiză a celor două programe, de la demararea acestora, în anul 2020, până în prezent și a identificat sume neutilizate, care pot fi puse la dispoziție pentru noile sesiuni de înscriere. Astfel, bugetele pentru această sesiune, rezultate în urma suplimentării și care vor fi puse la dispoziție, sunt:
- Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane fizice – 335.500.000 lei;
- Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane juridice – 123.000.000 lei;
- Programul Rabla Clasic, beneficiari U.A.T.-uri și instituții publice – 50.000.000 lei;
- Programul Rabla Plus, beneficiari persoane fizice – 262.000.000 lei;
- Programul Rabla Plus, beneficiari persoane juridice – 190.300.000 lei;
- Programul Rabla Plus, beneficiari U.A.T.-uri și instituții publice – 100.000.000 lei.
Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanți sunt disponibile pe site-ul AFM.
Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor.