Juniorii de la FC Braşov au disputat, astăzi, o dublă confruntare contra celor de la FC Hermannstadt, în etapa a 3-a a Campionatului Național. Juniorii galben-negrii de Under 19 au obținut o victorie, după o revenire extraordinară, iar, din păcate, cei de Under 17 au cedat în faţa sibienilor.
Juniorii de U19, conduși de pe bancă de Marian Constantinescu, au obținut o victorie senzațională, scor 4-2, după ce au întors meciul de la 0-2. Omul meciului a fost Claudiu Pătrașcu, cel care a reușit un hattrick în partea secundă a meciului, cel de-al 4-lea gol a fost marcat de Dario Lazăr, cu o lovitură liberă executată în vinclul porții.
Marian Constantinescu a jucat în formula: Andrei Roşcan, Gabriel Andron, Roland Otvos, Cludiu Păşcuţă, Eduard Chelaru, Alexandru Vâjoi, Octavian Oprea, Dario Lazăr, Geoge Chiţu, Claudiu Pătraşcu şi Alexandru Frumosu. Rezerve pentru acest meci au fost: Gabriel Palade, Sebastian Dragotă, Eduardo Pascal, Denis Lupu, Cătălin Stoica, Andrei Răducan, David Minea, Denis Verguţ şi Iulian Galaju.
Juniorii de Under 17, cu Ferenc Bajko pe bancă, au cedat cu scorul de 1-2 în fața echipei similare a sibienilor. Pentru micii stegari a marcat Robert Horvath, cu capul în vinclu, după o lovitură liberă de pe partea dreaptă.
FC Braşov Under 17 a jucat în formula: Emilian Lazăr, Dragoş Lupu, Robert Horvath, Ştefan Hlipcă, Cătălin Moraru, Robert Dragotă, Adrian Ilie, Alexandru Păun, Flavius Hosu, Aris Dudiţă şi Alexandru Blaj. Rezerve au fost: Alpar Gered, Cristian Arvinte, Andrei Merlan, Robert Clipa, Mario Robu, Patric Kosa şi David Tinca.
În etapa a 4-a a Campionatului Național, juniorii stegari vor da piept, în deplasare, cu cei de la CSS Braşovia, miercuri, 20 septembrie.