Offenbacher este noua achiziţie a lui FC Hermannstadt

Daniel Offenbacher (26 de ani) este noua achiziţie a lui FC Hermannstadt, anunţă Gsp.ro. Austriacul joacă pe postul de atacant, iar contractul cu echipa lui Vasile Miriuţă se întinde pe un sezon.

Offenbacher a evoluat ultima dată la Suduva (Lituania), pentru care a prins, în cele 5 luni, 10 meciuri, a marcat o singură dată şi a oferit două pase decisive. Atacantul a trecut pe la toate grupele de juniori ale lui Red Bull Salzburg, dar nu a jucat prea mult pentru echipa de siniori. A bifat doar 8 prezenţe, fiind mai mult împrumutat la alte echipe din Austria. Înainte să ajungă în Lituania, a mai fost legitimat de Sturm Graz şi Wolfsberger AC, ambele din prima ligă austriacă.

Teodor Birţ, preşedintele sibienilor, a declarat că fotbaliştii transferaţi în această iarnă vor fi prezentaţi vineri, în cadrul unei conferinţe de presă. „Nu-i dezvălui numele, deocamdată. Din superstiţie. Să treacă vizita medicală mai întâi, să ne convingem că e OK şi apoi îl anunţăm. Nu vreau să păţim ca alţii. Tot ce pot să vă spun e că şi el, ca şi ceilalţi, va semna tot pe 18 luni şi a mai jucat în România, la CFR Cluj şi la ASA Târgu Mureş”, a spus oficialul pentru Gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.