OFICIAL: Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata STĂRII DE ALERTĂ

  1. Începând cu data de 15.05.2020, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în
    comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii,
    astfel încât nasul și gura să fie acoperite.
  2. Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii economici publici și privați,
    au obligația organizării activității, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul
    angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru, să ia măsuri pentru:
    a) asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului
    propriu şi vizitatorilor, la punctele de control-acces în incinte;
    b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spațiile de lucru;
    c) respectarea regulilor privind desfășurarea activității în birourile cu spații comune
    (open space)și a regulilor privind funcționarea unităților de cazare în regim hotelier;
    d) decalarea programului de lucru, pentru entităţile cu un număr mai mare de 50
    de salariați, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se
    realizeze la intervale de minimum 1 oră, pe parcursul a minimum 3 ore, în tranșe de
    minim 20% din personal.
  3. Instituțiile publice și operatorii economici care desfășoară activități
    comerciale/de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, iau
    măsuri pentru organizarea activității, astfel:
    a) accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de
    4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două
    persoane apropiate;
    b)să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la
    intrarea în incintă, depășește 37,3
    0C;
    c) să asigure dezinfectarea suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane,
    în special în zonele caselor de marcat/ghișeelor.
  4. Operatorii de transport persoane, publici și privați, își organizează activitatea
    astfel încât să fie respectate regulile specifice.
  5. (1) Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, sunt interzise
    organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, concerte sau orice alte întruniri în
    spații deschise, precum și de activități culturale, științifice, artistice, sportive, de
    divertisment, jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine și de tratament
    balnear desfășurate în spații închise.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 următoarele activități:
    2
    a) activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase, cu participarea publicului,
    care se desfășoară doar în exteriorul lăcașurilor de cult, precum și practicile și
    ritualurile cu caracter privat în interiorul lăcașurilor de cult (cu participarea a maxim
    16 persoane) se realizează cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție
    stabilite. Slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de
    cult, nu sunt considerate adunări publice;
    b) activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și
    cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;
    c) activitățile de pregătire a sportivilor de performanță în cantonamente, care se
    desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;
    d) activitățile culturale desfășurate în spațiile special destinate, respectiv la nivelul
    muzeelor, bibliotecilor și a sălilor de expoziții care se desfășoară cu respectarea
    măsurilor de prevenire și protecție;
    e) activitățile recreativ-sportive în aer liber, precum ciclismul, drumețiile, alergarea,
    canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și altele asemenea, care se desfășoară
    cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună.
  6. (1) Este suspendată temporar activitatea de servire şi consum al produselor în
    spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor,
    pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât și la terasele din exteriorul acestor
    locații.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 activitățile de preparare a hranei, cât și de
    comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care nu
    presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drivein“, „room-service“, livrare la client, ”take-away” etc.
  7. (1) Este suspendată temporar activitatea de comercializare cu amănuntul a
    produselor şi serviciilor în centrele comerciale cu suprafața construită mai mare de 15.000
    mp, în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 următoarele activități:
    a) vânzarea produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, a produselor și
    serviciilor de optică medicală şi a serviciilor de curățătorie;
    b) vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii
    economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;
    c) activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale
    care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea
    cu restul complexului.
  8. Se instituie obligativitatea menținerii funcționării centrelor rezidențiale de
    îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu
    și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și impunerea unor condiții de
    izolare a personalului pe perioada prezenței la serviciu.
    3
  9. (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a
    frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor.
    (2) Sunt exceptați de la prevederile alin. 1 următorii cetățeni străini:
    a) membri de familie ai cetățenilor români;
    b) membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului
    Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
    c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un
    document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile, ori un document
    echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului U.E.;
    d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de
    ședere sau un alt document echivalent;
    e) personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale,
    personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
    f) pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției
    consulare;
    g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
    h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive
    umanitare.
  10. (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii
    economici din aviație spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Franța, Germania, Iran,
    Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele
    Unite ale Americii, Turcia și Iran, și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile
    din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2020.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 următoarele categorii de zboruri:
  • efectuate cu aeronave de stat;
  • de transport marfă şi/sau corespondență;
  • umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
  • pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei
    autorități publice din România;
  • având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea
    operatorilor economici stabiliți în România;
  • aterizărilor tehnice necomerciale;
  • de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială (ferry);
  • tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
  • efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate
    cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul
    lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte
    state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul
    de destinație;
  • zborurilor efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
    conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte
    4
    state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității
    Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al
    Ministerului Afacerilor Externe;
  • zborurilor efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
    conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru
    transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în Anexa nr. 3 la Comunicarea
    privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes”) în temeiul Orientărilor privind
    măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării
    disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din
    România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice
    Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe și al autorității competente din statul de
    destinație.
  1. (1) Se suspendă transportul rutier internațional de persoane prin servicii
    regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate
    cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franța, Germania,
    Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord,
    Regatul Țărilor de Jos și Turcia și din aceste țări către România, până în data de 01 iunie
    2020.
    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică transportului rutier internațional de persoane
    prin servicii ocazionale, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative:
    a) sunt transportate numai persoanele care: au un contract de muncă valabil pe
    teritoriul statului de destinație, au drept de ședere valabil în statul de destinație sau se
    întorc în România din statul în care au lucrat sau au locuit;
    b) există acordul, aprobarea sau avizul statelor tranzitate și a statului de destinație
    privind desfășurarea cursei;
    c) operatorul de transport rutier informează Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. din
    cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, cu cel puțin 24 de ore
    înainte de plecarea în cursă, cu privire la efectuarea cursei, precum și toate celelalte date
    și informații prevăzute de legislația specifică în vigoare; odată cu informarea respectivă,
    operatorul de transport prezintă acceptul tuturor statelor tranzitate precum și a statului de
    destinație pentru derularea transportului respectiv;
    d) operatorul de transport rutier care efectuează transportul, împreună cu agenția
    de recrutare și persoanele care urmează a fi transportate iau toate măsurile necesare
    pentru respectarea normelor și recomandărilor autorităților responsabile privind evitarea
    aglomerării persoanelor, măsurile de protecție și siguranță a pasagerilor și conducătorilor
    auto.
  2. Se reia activitatea cabinetelor de medicină dentară pentru cazurile care nu
    reprezintă urgență, cu respectarea măsurilor de prevenire și control a răspândirii
    infecțiilor;
    5
  3. Se reia asigurarea asistenței medicale ambulatorii pentru cazurile care nu
    reprezintă urgență și care nu au potențial de agravare, cu condiția organizării activității
    astfel încât consultațiile să fie efectuate doar cu programare prealabilă și interzicerea
    staționării pacienților în zonele de așteptare, precum și activitățile de internare a
    pacienților care nu sunt urgențe medicale, la nivelul unităților sanitare non-COVID, cu
    menținerea interdicțiilor de acces a aparținătorilor, fiind obligatorie organizarea unui
    sistem de informare a acestora despre starea pacienților internați.
  4. (1) Se instituie, începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care
    vin în România din străinătate, măsura carantinării/izolării la locuință împreună cu
    familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea
    îndeplinirii condițiilor pentru măsura mai sus menționată sau solicită acest lucru pentru a
    nu își expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații
    special destinate puse la dispoziție de autorități.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de persoane:
    a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă
    autorizată mai mare de 2,4 tone;
    b) membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând
    sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională;
    c) piloții de aeronave şi personalul navigant;
    d) mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
    e) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară,
    care arborează pavilion român, într-un port românesc, și care nu prezintă simptome
    asociate COVID-19, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru
    lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție
    împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi
    contactat în perioada dintre voiajuri;
    f) lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria,
    Serbia, Ucraina și Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19;
    g) angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform
    contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară dacă nu
    prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu
    beneficiarul din afara teritoriului național;
    h) reprezentanții companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanțe pe
    teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome
    asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de
    pe teritoriul național;
    i) persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare,
    instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii
    medicale, precum și a echipamentelor din domeniile științific, economic, apărare,
    ordine publică și securitate națională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-
    6
    19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul
    României;
    j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe
    diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul
    asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular
    al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, dacă la intrarea în
    România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2;
    k) angajații sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională care
    se întorc în România din misiuni executate în afara țării, dacă la intrarea în România
    nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2.
    (3) Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la domiciliu vor fi
    introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte
    contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate.
    (4) Persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15.05.2020, rămân în
    carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.
  5. (1) Se instituie, prin ordin al comandantului acțiunii, măsura carantinării unor
    clădiri, zone, localități la solicitarea comitetelor județene pentru situații de urgență, pe baza
    analizelor realizate de către direcțiile de sănătate publică și avizate de către INSP.
    (2) Măsurile de carantinare instituite pe durata stării de urgență și care nu au fost
    revocate se mențin în condițiile alin. 1.
  6. Se menține închiderea temporară, totală sau parțială, a unor puncte de
    trecere a frontierei de stat, astfel:
    I. La frontiera româno-ungară:
  7. Turnu, județul Arad (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);
  8. Salonta, județul Bihor – feroviar și rutier (cu excepția circulației lucrătorilor
    transfrontalieri pe cale rutieră);
  9. Săcuieni, județul Bihor (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);
  10. Valea lui Mihai, județul Bihor – feroviar și rutier (cu excepția traficului feroviar de
    marfă);
  11. Carei, județul Satu Mare.
    II. La frontiera româno-bulgară:
  12. Negru Vodă, județul Constanța;
  13. Lipnița, județul Constanța;
  14. Dobromir, județul Constanța;
  15. Zimnicea, județul Teleorman;
  16. Turnu Măgurele, județul Teleorman;
  17. Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
    III. La frontiera româno-ucraineană:
  18. Sighetu Marmației, județul Maramureș;
  19. Isaccea, județul Tulcea.
    7
    IV. La frontiera româno-moldoveană:
  20. Rădăuți-Prut, județul Botoșani;
  21. Oancea, județul Galați.
    V. La frontiera româno-sârbă:
  22. Porțile de Fier II, județul Mehedinți;
  23. Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți (cu excepția traficului de marfă);
  24. Orșova, județul Mehedinți;
  25. Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
  26. Naidăș, județul Caraș-Severin;
  27. Vălcani, județul Timiș;
  28. Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă);
  29. Lunga, județul Timiș;
  30. Foeni, județul Timiș;
  31. Jimbolia, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă).
  32. (1) Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în
    afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de
    prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3
    persoane care nu aparțin aceleiași familii.
    (2) Cu aceeași dată se dispune redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepția
    locurilor de joacă pentru copii și cu respectarea măsurilor generale de prevenire și
    protecție.
    (3) Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei
    metropolitane cu următoarele excepții:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și
    locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
    b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
    c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
    d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către
    producătorii agricoli;
    e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă
    localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
    f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de
    tratament;
    g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea
    copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în
    întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul
    unui membru de familie;
    h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată
    de la distanță;
    8
    i) deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer
    liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele)
    cu participarea a cel mult 3 persoane.
    j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de
    persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
    k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de
    întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de
    domiciliu.
    (4) La solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor
    stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) se
    justifică prin declarație pe propria răspundere.
  33. (1) Se menține măsura suspendării cursurilor din toate unitățile și instituțiile
    de învățământ până la finalul anului școlar/universitar.
    (2) Se permite desfășurarea, după data de 02.06.2020, a unor activități de pregătire,
    pe o perioadă de 2 săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12- a și a 13-a),
    precum și pentru organizarea examenelor naționale în condițiile respectării măsurilor de
    prevenire.
  34. Se menține coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță de către
    inspectoratele pentru situații de urgență și a Poliției Locale de către inspectoratele de
    poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și măsurile dispuse cu privire la
    personalul medico-sanitar din cabinetele medicale ale unităților/instituțiilor de învățământ
    referitoare la punerea la dispoziția direcțiilor de sănătate publică, cu excepția perioadei 02-
    12.06.2020, precum și în perioada desfășurării examenelor naționale.
  35. În situația stabilirii stării de alertă potrivit legii, pe durata acesteia, Ministerul
    Apărării Naționale sprijină, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne cu personal și mijloace
    pentru:
    a) asigurarea pazei şi protecției unor obiective a căror protecție este asigurată de
    către Jandarmeria Română;
    b) transportul de efective, materiale şi tehnică pentru îndeplinirea misiunilor
    specifice;
    c) triaj epidemiologic, asistență medicală.
  36. Se menține posibilitatea angajatorilor de a dispune măsura de izolare
    preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din
    exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării
    producției, transportului şi distribuției energiei electrice şi gazelor naturale, a activităților
    de întreținere şi mentenanţă a echipamentelor şi instalațiilor specifice, precum şi a
    celorlalte activități de aprovizionare, respectiv extracție, producție şi procesare a resurselor
    şi materiilor prime şi/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare
    Sistemului energetic național, în concordanță cu prevederile planurilor proprii de
    continuitate a activităților de bază.
Citeste și:  Cum verific un psiholog? Code for Romania lansează Listapsihologi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.