
Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare asupra Risipei și Pierderilor Alimentare, Olympus Foods România se alătură demersurilor promovate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare și aduce în prim-plan măsurile aplicate de companie pentru utilizarea cât mai eficientă a resurselor, de la colectarea laptelui și planificarea producției până la redistribuirea surplusului și valorificarea energetică.
Ziua Internațională a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite pentru a crește nivelul de conștientizare și a încuraja acțiunea colectivă pentru reducerea pierderilor și risipei alimentare. În 2026, tema este „Transformative Potential of Reducing Food Loss and Waste”, subliniind faptul că reducerea risipei poate aduce beneficii simultane pentru securitatea alimentară și nutriție, protejarea resurselor naturale și reducerea emisiilor, precum și pentru productivitate și dezvoltare economică.
Dimensiunea fenomenului rămâne semnificativă. Potrivit Joint Research Centre (JRC) al Comisiei Europene, în 2021, în Uniunea Europeană au fost generate 58,4 milioane de tone de deșeuri alimentare, echivalentul a aproximativ 131 kg pe locuitor. Aproximativ 10% din alimentele puse la dispoziția consumatorilor la nivel de retail, servicii de alimentație și gospodării pot fi risipite.
Gospodăriile au generat 54% din cantitatea totală de deșeuri alimentare din UE, echivalentul a aproximativ 70 kg pe locuitor. Potrivit JRC, această risipă este asociată cu aproximativ 254 milioane de tone CO₂ echivalent.
De la prevenire la redistribuire: risipa este abordată în fiecare etapă
În acest context, Olympus integrează prevenirea și reducerea pierderilor în mai multe etape ale activității sale. Volumele de producție sunt planificate în funcție de comenzi și de cererea estimată, iar colectarea, transportul, procesarea, ambalarea, depozitarea și distribuția sunt realizate în condiții controlate, cu scopul de a menține calitatea produselor și de a limita pierderile înainte ca acestea să ajungă la consumatori.
Gestionarea surplusului urmează aceeași logică de utilizare responsabilă a resurselor. Produsele apropiate de termen sunt valorificate în magazinul Fabricii de Lapte Brașov prin reduceri de până la 80%, iar produsele care nu mai pot fi comercializate în timp util, dar sunt în continuare sigure pentru consum și îndeplinesc condițiile legale, sunt direcționate către donație. În perioada 2023–2025, Olympus a donat 1.831.265 de produse alimentare către organizații care sprijină persoane și comunități vulnerabile.
Produsele care nu mai pot fi comercializate sau donate sunt valorificate energetic în stația de biogaz a fabricii, alături de alte materii organice rezultate din activitatea de producție. Astfel, valorificarea energetică intervine la finalul unui proces care urmărește mai întâi prevenirea pierderilor și menținerea alimentelor în circuitul de consum cât mai mult timp posibil.
„În spatele fiecărui produs alimentar există volume considerabile de materii prime, muncă, timp și energie, iar pentru noi reducerea risipei începe cu mult înainte ca un aliment să devină necomestibil. Începe cu atenția pe care o acordăm colectării laptelui și continuă cu modul în care planificăm producția, procesăm, depozităm și distribuim. Iar atunci când există produse care nu mai pot ajunge la raft în timp util, prioritatea noastră este să le păstrăm în circuitul de consum, inclusiv prin donații. Ziua de 29 septembrie este un prilej important de a vorbi mai mult despre aceste soluții și, în același timp, de a susține eforturile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a duce prevenirea și reducerea risipei alimentare mai aproape de companii, comunități și consumatori”, a declarat Athanasios Giannousis, Director Comercial la Olympus România.
Un demers comun Olympus și MADR pentru informare și responsabilizare
Olympus susține inițiativele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a menține reducerea risipei alimentare pe agenda publică și de a încuraja colaborarea dintre autorități, mediul privat, organizații, comunități și consumatori. Pentru companie, dialogul cu MADR oferă un cadru important pentru conectarea măsurilor aplicate la nivelul industriei cu obiectivele mai largi de prevenire și reducere a risipei alimentare.
În acest sens, Olympus și MADR marchează împreună ziua de 29 septembrie la Fabrica de Lapte Brașov, prin evenimentul „Reducem risipa! De la fermă la furculiță și dincolo de frigider”. Inițiativa reunește reprezentanți ai Ministerului, autorități locale parteneri comerciali, liceeni și studenți, într-o serie de discuții despre prevenirea risipei alimentare și utilizarea responsabilă a resurselor.
Participanții au ocazia să descopere și exemple concrete din activitatea Olympus, inclusiv soluțiile integrate în operațiunile fabricii pentru reducerea pierderilor și valorificarea resurselor, precum stația de biogaz, stația de epurare și sistemul de cogenerare. Evenimentul completează astfel demersul de conștientizare din 29 septembrie cu o componentă educațională și cu exemple aplicate din industria alimentară.
„Reducerea pierderilor și risipei alimentare este o responsabilitate comună, care presupune implicarea autorităților, a mediului economic și a consumatorilor. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține dezvoltarea unui dialog constant între toți actorii implicați și promovarea exemplelor de bune practici care pot contribui la utilizarea mai eficientă a resurselor și la atingerea obiectivelor asumate pentru anii următori. Inițiative precum cea organizată împreună cu Olympus contribuie la creșterea nivelului de informare și la transformarea principiilor de prevenire a risipei în acțiuni concrete.”, a declarat Amelia Rus, Director General în cadrul Direcției Generale Politici în Industrie Alimentară și Comerț la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Reducerea risipei – impact economic și climatic
Analizele JRC arată că reducerea risipei alimentare poate aduce beneficii economice și de mediu. În scenariile evaluate, gospodăriile din UE ar putea economisi prin evitarea pierderii de alimente între 220 și 720 de euro pe an, iar emisiile de gaze cu efect de seră s-ar putea reduce cu până la 108 milioane de tone, în funcție de scenariul de reducere.

Despre Hellenic Dairies
Grupul Hellenic Dairies, din care Olympus face parte, are peste 25 ani de activitate în România, perioadă în care a investit constant pe plan local. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, județul Brașov, a fost inaugurată în 2011, iar producția sa este destinată atât pieței locale, cât și exporturilor.
Cu sediul în orașul Trikala din Grecia, Hellenic Dairies este o afacere de familie aflată la a treia generație de producători de lactate, cu operațiuni în 55 de țări din toată lumea. În prezent, Olympus deține opt fabrici în patru țări (Grecia, România, Bulgaria și Cipru), care produc o gamă completă de lactate, brânzeturi, băuturi vegetale, sucuri naturale, dar și apă minerală naturală sau băuturi răcoritoare.