Opera Brașov prezintă sâmbătă, 11 septembrie, în Piața Sf. Ioan, gala extraordinară „Amore all’Opera”

Opera Brașov prezintă sâmbătă, 11 septembrie 2021, de la ora 19.00, în Piața Sf. Ioan, gala extraordinară „Amore all’Opera”.

Soliștii, împreună cu Orchestra și Corul Operei Brasov, au pregătit un program muzical de excepție, ce cuprinde pagini din marea literatură lirică universală. Veți putea audia arii, duete și chiar sextete memorabile din operele „Răpirea din serai”, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „La Bohème”, „La Rondine” de G. Puccini, „Il Trovatore”, „Vecerniile siciliene”, „Rigoletto” de G. Verdi, „Lʼitaliana in Algeri” de G. Rossini, „Pescuitorii de perle”, „Carmen” de G. Bizet, „Faust” de Ch. Gounod, „Lakmé” de L. Delibes, „Rusalka” de A. Dvořák, „Lucia di Lammermoor” și „Elixirul dragostei” de G. Donizetti.

Pe scena din Piața Sf. Ioan, vor evolua soliștii: Carmen Topciu, Adrian Mărcan, Anda Pop, Liviu Iftene, Nicoleta Chirilă, Valentin Marele, Lăcrămioara Schuller, Mihai Irimia, Valentina Mărgăraș, Alexandru Aghenie, Asineta Răducan, Marian Rește, Mădălina Bourceanu, Ștefan Schuller, Sonia Hazarian, Dan Popescu, Maria Catrina, Corina Klein, Cristina Roșu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Lorand Cristian. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Regie scenă: Dan Antipa.

Intrarea este liberă în limita locurilor prevăzute de restricțiile în vigoare!

Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.