Opera Brașov se alătură celui mai important eveniment dedicat sustenabilității de mediu din România, Forumul Orașelor Verzi!
Cu prilejul acestui eveniment de amploare ce se va desfășura la Brașov, în perioada 6 – 12 septembrie 2021, Opera Brașov oferă vineri, 10 septembrie 2021, de la ora 18.00, în Piața Sf. Ioan, spectacolul de balet „Fantezie în pași de dans”. „Gala își propune să ofere și publicului larg un crâmpei din activitatea noastră din spatele scenei; Opera Brașov are incluse în programul artistic anual și lecții de balet adecvate vârstei copiilor, iar cu ocazia acestui eveniment în aer liber, veți putea cunoaște aspecte mai puțin vizibile din munca noastră. Totodată, în compania Operei Brașov, care este în formare, sunt balerini noi, pe care nu i-am prezentat încă, live, publicului. Și nu în ultimul rând, prin această gală ne dorim să susținem tineri dansatori din România, care vor avea ocazia să se antreneze cu noi și să danseze în cadrul acestui eveniment”, afirmă coregraful Alexandru Fotescu.
„Fantezie în pași de dans” ne va purta prin universul atât de divers al dansului, de la cel clasic, contemporan, ajungând până la cel neoclasic. Totul pornește de la o prezentare a studiilor de balet, „încălzirea” pe care o fac dansatorii înainte de fiecare repetiție sau spectacol. Între momentele ce vor fi oferite de balerinii noștri se regăsesc și părți din „Anotimpurile”, pe muzică de A. Vivaldi și A. Piazzolla, ce a avut premiera în luna aprilie 2021, online, spectacol ce îl vom prezenta, în sală, cu public, de această dată, pe 25 septembrie 2021.
Gala va fi susținută de soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov. Invitați special de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” și Academia „Dance Planet” din București vor fi Sofia Constantin, Ema Stoian și Alexandru Constantin. Cântă: Anca Pârlea, violonistă în Orchestra Operei Brașov, și Bogdan Mirică, artist liric în Corul Operei Brașov. La pian îi va acompania Lioara Frățilă. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Coregrafia este semnată de Valentina Mirică, Oana Ioniță și Alexandru Fotescu. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Ema Stoian este elevă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” și a Academiei „Dance Planet” din București. Ea a câștigat numeroase burse de studiu, la L’École Nationale de Danse Marseille, în 2019, la Bolshoi Ballet Academy Moscova, în anul școlar 2019 – 2020, la Los Angeles Dance Magic sau la Ballettschule Theater Basel, Elveția, în acest an școlar. A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale de balet clasic și dans contemporan, obținând rezultate remarcabile: în finala Dance World Cup, Angla, ediția online 2021 – premiul special „Best Solo Girl” (locul 1 solo liric, locul 1 solo acrodance), Youth Grand Prix Romania, mai 2021, locul 1 dans contemporan, World Dance Movement, mai 2021, locul 1 balet clasic, trofeul Balerina de Aur, D’Aor Grand Prix România, YAGP Barcelona, 2019, locul 1 dans contemporan, Movmnt International Dance Competition Bulgaria, Marele premiu Shining Star (locul 1 balet clasic, dans contemporan, jazz, acrodance, showdance, duo balet), diploma de excelență la Gala de balet „Tinere speranțe”, 2019. Participă și la concursuri naționale și internaționale de gimnastică ritmică.
Alexandru Constantin, 17 ani, este elev în clasa a XI-a în cadrul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” București, iar sora lui, Sofia Elena Constantin, 13 ani, este elevă în clasa a VII-a, începând cu anul școlar 2021, în cadrul aceleiași instituții de învățământ. Au început să danseze în urmă cu aproximativ opt ani. Visul lui Alexandru este să devină prim balerin și să danseze pe marile scene de profil din acest domeniu, iar cel al Sofiei este să își dezvolte latura artistică către secțiunile de contemporan, lyrical, open. Amândoi au participat în acești ani, periodic, la numeroase competiții interne și internaționale la Rimini – 2015, Skopje – 2015, Ruse – 2017, Viena – 2017, Atena – 2017, Berlin – 2018, Barcelona – 2018, Paris – 2018, Ruse – 2019, Lecce – 2019, obținând rezultate de podium, invitații la diferite festivaluri de profil și burse de studiu la Berlin, München, Atena, Bologna, Costa Rica, Croația, Zürich. În luna iulie 2021, Alexandru a obținut o Bursă de școlarizare la Bolshoi Ballet Academy Moscova, în urma participării la concursul Dance Campus and Contest San Francesco di Paola, 2021.
Intrarea este liberă în limita locurilor prevăzute de restricțiile în vigoare!
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.