România demonstrează la început de 2019 că are producători de pălincă ce au depășit dimensiunea tradițională a acestui distilat transilvănean. Folosind fructe de cea mai bună calitate și procese de distilare moderne, aceștia au reușit să îi impresioneze prin rafinament și execuție pe cei mai pretențioși membri ai juriului Quintessence, concurând cu 2006 sortimente de pălincă din 5 țări europene (Slovacia, Serbia, Cipru, România și Ungaria).
Asemănătoare prestigioaselor competiții din lumea vinului, o medalie câștigată la Quintessence Ungaria confirmă reușita producătorilor de a obține mai mult decât o băutură alcoolică: pălinca devine o experiență unică, unde gustul fructelor și eleganța aromelor te surprind încă de la prima degustare.
Povestea Quintessence începe acum 10 ani, când primul concurs sub numele Ongai Pálinkaverseny a fost organizat în casa de cultură a orașului Onga, la care au participat numai distileri locali. De-a lungul anilor, concursul a ajuns unul dintre cele mai mari din Centrul Europei: de la 28 de mostre prezentate în prima ediție a concursului, la 2006 mostre de pălincă în 2019.
La acest concurs de prestigiu, chiar în patria producătorilor de pălincă, România s-a prezentat la cel mai înalt nivel: o pălincă de foarte bună calitate, surclasând multe din distileriile maghiare cu tradiție. ”Producătorii români devin din ce în ce mai buni, la fel și produsele lor. Folosesc tehnici moderne, iar procedura lor de distilare se îmbunătățește de la an la an”, spune László Takács, organizator Quintessence.
156 de mostre de pălincă românească au fost acceptate în concursul din Ungaria, mostre provenind atât de la persoane fizice, cât și de la firme care au distilerii. Procentul mic, de doar 7% din totalul produselor prezentate la concurs, s-a dovedit a fi de bun augur. Pălinca românească a câștigat două dintre cele mai mari premii ale concursului: Cele mai multe titluri de Champion și Cea mai bună distilerie comercială.
Medaliile și titlurile câștigate de producătorii români la Quintessence:
Pălinca Jamy din Odorheiul Secuiesc, Jud. Harghita
6 medalii de Aur (pălincă de afine, pălincă de cireșe, pălincă de coarne, pălincă de mere, pălincă de prune, pălincă de zmeură)
4 medalii de Argint (pălincă de aronia, pălincă de gutui, pălincă de soc, pălincă de vișine)
5 medalii de Bronz (pălincă de coacăze negre, pălincă de Muscat Ottonel, pălincă de pere Williams, pălincă de porumbar, pălincă de struguri roșii)
Pălincăria Transilvania din Râșnov, Jud. Brașov
O medalie de Aur (Distilat Devin)
O medalie de Bronz (pălincă de cireșe)
Potio Nobilis / Sanct Georgius din Sfântu Gheorghe, Jud Covasna
6 titluri de Champion, cea mai mare distincție pentru un anume fruct, pentru sortimentele: pălincă de prune, pălincă de mere, pălincă de zmeură, pălincă de afine, pălincă de vișine și pălincă maturată pe pat de struguri)
13 medalii de aur (pălincă de afine, pălincă maturată pe pat de caise, pălincă maturată pe pat de struguri, pălincă de cireșe, pălincă de mere, pălincă de păducel, pălincă de mere Gold, pălincă de prune Lepotica cu Top Taste, pălincă de vișine, distilat de vin Merlot, pălincă de coarne, pălincă de pere pădurețe, pălincă de zmeură)
12 medalii de argint (pălincă maturată pe pat de mere, pălincă maturată pe pat de cireșe, pălincă de gutuie, pălincă de soc, lichior de coacăze negre, pălincă de mere, pălincă de caise, pălincă Merlot, pălincă de struguri Muscat, pălincă de tescovină, pălincă de prune top taste, pălincă de vișine sălbatice)
11 medalii de bronz (pălincă maturată pe pat de gutui, pălincă maturată pe pat de vișine, pălincă maturată pe pat de prune, pălincă de coacăze negre, pălincă de mere și prune, lichior de cafea și cireșe, pălincă de prune Lepotica, pălincă de cireșe sălbatice, distilat de țelină, pălincă de porumbe)
Premiul Special pentru Cele mai multe titluri de Champion
Premiul Special pentru Cea mai bună distilărie comercială
Rotin Badacin din Bădăcin, Jud. Sălaj
2 medalii de Argint (pălincă de cireșe și pălincă de gutui)
4 medalii de Bronz (pălincă de mere, pălincă de pere, pălincă de piersici și pălincă de prune)
Cine este Sanct Georgius, marele câștigător din acest an la Quintessence?
Distileria își are începuturile în pasiunea a doi covăsneni, Füstös Imre și Dezső Tibor. Totul a pornit de la dorința de a crea un distilat care să depășească așteptările băutorului, să surprindă cele mai fine note ale fructelor și să dea o dimensiune nouă, nobilă, noțiunii de pălincă. Dovada că au reușit? De câțiva ani înving la concursurile internaționale de profil produse nemțești, austriece, elvețiene, italiene și maghiare.
Cu cele peste 18 titluri de Campion, 30 medalii de aur, 63 de medalii de argint și 57 de medalii de bronz câștigate de la înființare, cei doi producători au demonstrat că, atunci când pasiunea se îmbină cu tehnologia modernă și cu fructele de cea mai bună calitate, se obține o experiență unică nu doar pentru consumator, dar și pentru cei mai experimentați somelieri.
“Noile medalii și titluri câștigate anul acesta la Quintessence, ne onorează. Recunoașterea și respectul somelierilor și băutorilor rafinați din întreaga lume ne îndeamnă să continuăm nu doar producția, ci și educarea publicului din România. Ne-am bucura ca și consumatorul român să deprindă obiceiul de a alege o pălincă de calitate, premiată și creată în condiții premium, din fructe de prima mână. Să aprecieze cu adevărat diferența față de pălinca de la țară.” Ne-a declarat Dezső Tibor după festivitatea de premiere ce a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie 2019.