Pasager mort în autobuz. S-a întâmplat în această seară la Brașov în autobuzul 40. Bărbatul s-a urcat în mijlocul de transport în comun din Stupini și venea spre Brașov. Pentru că se simțea foarte rău, omul a cerut ajutor la 112. Între timp l-a alertat și pe șoferul autobuzului care a tras pe dreapta și a așteptat sosirea echipajelor de la SMURD. Salvatorii l-au găsit pe bărbat mort. l-au resuscitat minute în șir, dar nu au reușit să-l salveze. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. „Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal”, a declarat Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Brașov.