Papa Francisc a numit Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova

Săptămâna trecută, Biroul de Presă al Sfântului Scaun a anunțat faptul că Papa Francisc l-a numit pe Excelenţa Sa, Mons. Giampiero Gloder, Arhiepiscop titular de Telde, Nunţiu Apostolic în România și Republica Moldova.

Episcopii catolici din România salută cu bucurie decizia Sfântului Părinte și îl însoțesc deja cu rugăciunea pe Noul Nunțiu pentru misiunea din țara noastră.

Nunțiul precedent, Mons. Miguel Maury Buendía și-a încheiat misiunea în România în data de 13 aprilie 2023, când a fost numit Nunțiu Apostolic în Marea Britanie. Acesta, în timpul misiunii sale diplomatice în România, s-a îngrijit de numirea mai multor episcopi catolici și a coordonat realizarea Vizitei Apostolice a Sfântului Părinte Papa Francisc în țara noastră, desfășurată în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.

Noul Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, IPS Giampiero Gloder, este italian și ultima misiune diplomatică este cea din Cuba unde a fost numit la data de 11 octombrie 2019. Experiența sa diplomatică este legată mai ales de misiunile avute la Roma, atât ca Președinte al Academiei Pontificale Ecleziastice, dar și mai înainte oficiile de la Vatican și în Guatemala. Pe lângă limba maternă italiană, Arhiepiscopul Gloder vorbește franceză, engleză și spaniolă.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Nunțiul Apostolic este reprezentantul diplomatic permanent al Sfântului Scaun pe lângă un stat sau o organizație internațională, adică șeful misiunii diplomatice.

Conform normelor Dreptului internațional aprobate prin Convenția de la Viena din 1961, Nunțiul apostolic are rangul de ambasador extraordinar și plenipotențiar, cu aceleași prerogative ca ale ambasadorilor oricărui alt stat. În România, Nunțiul apostolic este și decanul corpului diplomatic.

Data sosirii noului Nunţiu Apostolic la Bucureşti nu a fost încă stabilită.

Despre E.S. Mons. Giampiero Gloder

E.S. Mons. Giampiero Gloder s-a născut în data de 15 mai 1958 la Asiago (Vicenza) în Italia.

A urmat studiile de Filozofie şi Teologie la Seminarul Mare din Padova şi a fost sfinţit Preot în data de 4 iunie 1983, pentru Dieceza de Padova, Italia.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

În 1986 a fost trimis la Roma pentru continuarea studiilor de Teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană, unde a obţinut gradul de Doctor în Teologie în anul 1992, şi apoi pe cel în Drept Canonic, la Universitatea Pontificală „Sfântul Toma d’Aquino”, în anul 1990.

Din 1988 până în 1992 a urmat studiile la Academia Pontificală Ecleziastică, începându-şi apoi ministerul în Serviciul Diplomatic al Sfântului Scaun în 1992, ca Ataşat şi apoi ca Secretar, la Nunţiatura Apostolică în Guatemala, până în anul 1995.

Din 1995 până în 2009 a activat ca Oficial al Secretariatul de Stat, secţia Afaceri Generale, iar din 2009 până în 2013 a fost Şef Birou cu Însărcinări speciale al aceluiaşi Secretariat de Stat.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

În data de 21 septembrie 2013 Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit Arhiepiscop titular de Telde şi Preşedinte al Academiei Pontificale Ecleziastice, consacrându-l ca Episcop în Bazilica Papală Sfântul Petru din Vatican, în data de 24 octombrie 2013.

Din 2013 până în 2019 a fost Preşedinte al Academiei Pontificale Ecleziastice din Roma, iar din 2014 până în 2019 a fost Vice-camerlengo al Sfintei Biserici Romane.

În data de 11 octombrie 2019 a fost numit Nunţiu Apostolic în Cuba.

În data de 5 februarie 2007 i-a fost conferită Distincţia de Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene.

Sursa, Rador

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.