
Papa Leon al XIV-lea reunește miercuri și joi, la Vatican, cardinali din întreaga lume, în prima reuniune majoră a pontificatului său, dedicată orientării Bisericii Catolice către o guvernare mai colegială, informează AFP.
Lucrările adunării generale, desfășurate cu ușile închise, au început miercuri după-amiază, în prezența a 170 de cardinali, electori și non-electori, dintr-un total de 245 invitați. Reuniunea, descrisă drept un „consistoriu extraordinar”, a fost solicitată de cardinali înainte de alegerea noului papă, în luna mai.
Potrivit directorului de comunicare al Sfântul Scaun, Matteo Bruni, cardinalii au lucrat în 20 de grupuri și au ales două teme principale de reflecție: evanghelizarea și sinodalitatea, concept care presupune o organizare a Bisericii bazată pe ascultare și responsabilitate comună.
Celelalte teme propuse – rolul Curiei Romane și liturghia, inclusiv utilizarea ritului pre-Vatican II – nu au fost prioritare, dar ar putea fi incluse ulterior în discuții.
În discursul de deschidere, Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj de dialog și unitate, declarând: „Sunt aici ca să vă ascult” și subliniind că „unitatea atrage, iar dezbinarea împrăștie”.
Lucrările vor continua joi, după o liturghie în Bazilica Sfântul Petru, urmând ca, în cursul după-amiezii, cardinalii să îi prezinte concluziile Suveranului Pontif.