Patinatorii Coronei se întorc de la Zakopane cu 33 de medalii dintre care 7 de aur, 13 de argint şi 13 de bronz

Patinatorii de viteză ai Coronei se întorc de la Zakopane din Polonia cu 33 de medalii, dintre care 7 de aur, 13 de argint şi 13 de bronz, câştigate la Campionatul Naţional pe probe şi poliatlon.

Antrenorul Coronei, Bogdan Stănescu, a declarat că este mulţumit de numărul mare de medalii câştigate, mai ales că această competiţie s-a desfăşurat după o perioadă lungă de pandemie. „Ne bucurăm că am putut participa cu un număr mare de sportivi la Campionatele Naţionale desfaşurate la Zakopane, în Polonia, dat fiind problemele pandemice. Toţi au avut rezultate bune, de la seniori la copii, câştigând un total de 33 medalii. Poate dacă nu erau emoţiile atât de mari la copii, rezultatele erau şi mai bune. Noi, antrenorii, suntem foarte mulţumiţi de evoluţia echipei. La nivelul copiilor nu ne canalizăm neapărat pe câştigarea unor medalii. Vrem ca sportivii cei mici să patineze tehnic corect, să aibă o abordare şi o conduita bună în competiţii. În acest mod construim acea piramidă, piramidă vitală pentru a obţine rezultate bune la nivelul juniorilor, seniorilor dar, şi la nivel mondial. Vrem ca pe viitor să avem şi alţi sportivi care să urmeze rezultatele Mihaelei Hogaş si al lui Cosmin Nedelea, la nivel internaţional, iar acest lucru se poate realiza doar dacă copiii îşi însuşesc de la o vârstă fragedă, o tehnică foarte bună de patinaj. Reţeta o ştiu foarte bine, doar că aceasta necesită mult timp, multă muncă şi un accent foarte mare pus pe seriozitate şi dedicare. Suntem pe drumul cel bun, dat fiind nivelul seniorilor Cosmin Nedelea, care câştigă titlul de campion naţional şi Mihaela Hogaş, care face record de pistă în proba 500m la Zakopane. La nivelul copiilor, pe lângă faptul că au câştigat numeroase medalii, aceştia au progresat foarte mult tehnic, ceea ce pe mine personal mă interesează cel mai mult”.

Medaliile câştigate de sportivii Coronei la Campionatul Naţional de la Zakopane sunt:
Semiori
Nedelea Cosmin
Aur – 500m, 1000m, 1500m.
Argint – 3000 m.
Aur în clasamentul general.

Popa Cristian
Bronz – 500m, 1000m, 1500, 3000m.
Bronz în clasamentul general.

Hogaş Mihaela
Aur – 500m şi 1000m (record de pista)

Manolache Roxana
Bronz – 3000m

Juniori A
Francu Citre Antonia
Bronz – 500m, 1000m, 1500, 3000m.
Bronz în clasamentul general.

Juniori B
Morosanu Maria
Argint – 500m, 1000m, 1500m, 3000m.
Argint în clasamentul general.

Juniori C
Medan George
Argint – 500m, 1000m, 1500m.
Argint în clasamentul general.

Juniori D
Stanciu Diana
Aur – 300m
Argint – 500m
Argint în clasamentul general

Cleopatra Munteanu
Argint – 300m
Bronz – 500m
Bronz în clasamentul general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.