În câteva zile se va da startul Campionatelor Naționale de patinaj viteză, care se vor desfășura la Zakopane, în Polonia, competiție la care Corona va alinia la start 15 sportivi, la toate categoriile de vârstă.
Dacă seniorii se află de câteva zile în Polonia, în regim de cantomanet, de această dată, pentru Naționale se va reuni echipa completă a Coronei, cu trei antrenori, Bogdan Stănescu, Katalin Kristo și Cristian Popa. „Abia aștept să vină la Zakopane și echipa mică de juniori și copii și să concurăm în număr cât mai mare la Campionatele Naționale pe probe și poliatlon, la toate categoriile de vârstă. În ciuda situației actuale, cauzate de Covid, am reușit să ne mobilizăm, astfel că o să participăm cu 15 sportivi”, a spus Bogdan Stănescu.
Antrenorul Coronei speră ca vremea să se mai încălzească puțin pentru ca sportivii să nu fie nevoiți să patineze la temperaturi care ajung până la -16 grade. „Sperăm ca vremea să se îmbunătățească și să nu mai patinăm la temperaturi de -12 sau chiar -16 grade ca până acum, și cei mici să de poată bucura de o vreme mai blândă. Au nevoie să se obișnuiască cu pista de 400 metri de gheață, pentru că, până acum au patinat doar în Brașov pe pista redusă de 110 metri și este o diferență uriașă. Am însă mare încredere că atât cei mici cât și cei mari vor câștiga multe medalii la acest campionat național. Sunt foarte nerăbdător să îmi vad toată echipa Coronei la start”, a mai adăugat Stănescu.
Campionatele Naționale pe probe și poliatlon se vor desfășura în perioada 22-24 februarie 2021, la Zakopane, în Polonia.