Patinoarul de la Complexul Olimpia, inaugurat

Patinoarul de la Complexul Olimpia a fost inaugurat în prezența conducerii Consiliului Județean Brașov și a SC Consilprest SRL – firma care administrează baza sportivă.
Patinoarul va funcționa șapte zile din șapte, seriile urmând să dureze câte 90 de minute, cu începere de la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00. „Patinatorii vor avea la dispoziție 1.600 de metri pătrați de gheață de cea mai bună calitate, pe care sperăm s-o putem menține fără probleme până la primăvară. Îi invităm pe toți iubitorii acestui sport să petreacă momente deosebite la patinoarul Olimpia, cel mai frumos din România”, spune vicepreședintele CJ Brașov Adrian Gabor.
Luni, în prima zi de funcționare, intrarea va fi liberă, iar de marți va fi aplicat tariful de 10 lei pentru copii, 15 lei pentru adulți și 15 lei pentru închirierea patinelor. 300 de perechi de patine sunt disponibile spre închiriere, alte 50 de perechi urmând să intre în dotarea patinoarului în perioada următoare, potrivit informațiilor furnizate de directorul Consilprest, Radu Jica.
Patinoarul de la Olimpia își va deschide porțile cu o instalație de nocturnă modernizată. În urma unei investiții în valoare de 99.700,27 lei, realizată din bugetul județean, a fost refăcută instalația electrică, reflectoarele fiind înlocuite cu unele profesionale, cu consum redus și putere sporită.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.