Alături de primarul Brașovului, Allen Coliban, deschiderea oficială a Conferinței Internaționale de Politici Publice de Mediu din cadrul Forumului Orașelor Verzi va fi făcută de Patrick CHILD, directorul adjunct al Direcției Generale Mediu a Comisiei Europene, Ionuț Sorin BANCIU, ministru secretar de stat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Constantin TOMA, Președinte Executiv al Asociației Municipiilor din România, și Marian FLOREA, președintele Asociației Administratorilor Publici din România (AAPRO).
Intervenția on-line a directorului adjunct al Direcției Generale Mediu a Comisiei Europene, Patrick Child, va cu siguranță un moment deosebit, care va accentua dimensiunea europeană conferinței, subliniind importanța cooperării internaționale în abordarea provocărilor ecologice.
”Forumul Orașe Verzi Brașov este o oportunitate excelentă de a sprijini orașele din România și nu numai în eforturile lor impresionante de a îndeplini obiectivele ambițioase ale Pactului Verde European. Comisia Europeană are o gamă largă de politici pentru a îmbunătăți combaterea poluării și a riscurilor asociate pentru sănătatea publică, pentru a păstra biodiversitatea și pentru a sprijini noi oportunități de afaceri durabile în orașele ai căror cetățeni sunt în prima linie pentru a face față provocărilor existențiale legate de schimbările climatice și protecția mediului. Aștept cu nerăbdare un schimb plin de viață și provocator la FOV 2023”, afirmă Patrick Child.
Conferința Internațională de Politici Publice de Mediu se desfășoară în perioada 5-7 septembrie, la Hotel Qosmo din Brașov, și face parte din Forumul Orașelor Verzi, Ediția a III-a. Conferința reprezintă o oportunitate unică pentru a învăța din experiențele și viziunile liderilor de opinie în domeniul politicilor publice de mediu. Participanții vor putea să descopere cele mai recente tendințe și strategii pentru dezvoltarea sustenabilă, precum și să interacționeze cu experți și lideri de opinie.
Forumul Orașelor Verzi (FOV) 2023 va avea loc la Brașov, între 4-10 septembrie și este cel mai mare eveniment din România dedicat sustenabilității de mediu, câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat (2021) și apreciat cu trofeul Silver pentru campanii de mediu la Romanian PR Award (2022).
Sub tema „Schimbăm perspectiva. Îmbrățișăm transformarea. Alegem acțiunea. Împreună.”, conferința aduce în prim plan ideea că ne aflăm într-un moment critic al istoriei noastre și îndeamnă la o schimbare de paradigmă în abordarea problemelor legate de mediul înconjurător și de viitorul orașelor noastre.