Patronatul Companiilor de Tehnică in Evenimente a transmis astăzi primului-ministru un apel disperat de ajutor pentru salvarea acestei bresle afectată de pandemia Covid-19. Membrii PACTE i-au reamintit premierului faptul că, din cauza restricțiilor Covid-19, evenimentele au fost anulate iar operatorii din industria evenimentelor au fost nevoiți să-și suspende activitatea.
Stimate domnule Prim – Ministru,
Având în vedere contextul actual de prelungire a restricțiilor în ceea ce privește organizarea de evenimente și festivaluri pe teritoriul României, în contextul Pandemiei COVID 19 precum și lipsa unui orizont estimat de timp în care industria se va putea relansa, va comunicăm următoarele:
Sectorul economic al organizării de evenimente a înregistrat din martie 2020 o pierdere continuă a cifrei de afaceri de peste 80%, cu o prognoză negativă pe 2021. Ofertele de sprijin de până în prezent nu permit supraviețuirea majorității acestei ramuri economice întrucât acestea sunt destinate primii părți a anului 2020, nu acoperă pierderile pentru anul 2020 iar până în prezent nu au fost inacasate . Blocarea operațiunilor dispusă de stat durează în mod evident mai mult decât în alte ramuri economice, iar după ridicarea restricțiilor, ar fi necesare minim 3 luni ca acest domeniu să ajungă la un grad de funcționare minimalist, din cauza nevoilor de planificare și organizare a unui eveniment.
Branșa este într-o situație absolut specială, deoarece este prima afectată și va avea nevoie de cel mai mult timp de relansare (problema „First in Last out“).
Domeniul Producției de evenimente și servicii conexe (CAEN 9001; 9002; 9003, 9001, 9002, 9003, 9004, 1820, 5911, 5920, 6020, 7311, 7420, 8552, 9321, 8230, 7490, 9329) este un sector de afaceri total închis încă de la începutul Pandemiei COVID 19 (cca. 9 luni).
Branșa organizării de evenimente și servicii conexe din România este reprezentată de un număr de 34.410 companii (1,62% din total companiilor din România). Sunt angajați cca. 60.000 de oameni iar cifra de afaceri pentru anul 2019 este de de aprox. 3,8 miliarde de EUR.
Datorită efectelor mari de plus valoare pe care organizările de evenimente le produc în branșe învecinate, îndeosebi HORECA, considerăm că la cifra de afaceri realizată de către companiile din branșă de evenimente se poate adaugă și 20 % din cifra de afaceri a industriei HORECA pe 2019 de aprox. 5 miliarde de EUR, => încă cca. 1,1 miliarde de EUR.
PROBLEMELE CONCRETE:
FALIMENTAREA COMPANIILOR DE PROFIL ȘI INCAPACITATEA DE A SE PĂSTRA ANGAJAȚII
INCAPACITATEA DE PLATĂ RATE BANCARE – Companiile implicate au realizat investiții de milioane de euro (majoritatea cu sprijin financiar bancar) în echipamente și scenotehnica, bunuri care se degradează și totodată devalorizează extrem de repede din cauza evoluției tehnologiei;
Având în vedere prevederile OUG 37/2020, Companiile afectate de Pandemia Covid 19 pot beneficia de amânarea ratelor bancare pe o perioada de până la maxim 9 luni cumulat.
Conform celor menționate anterior, industria organizarilor de evenimente a fost prima închisă (martie 2020), în rezent perioada de 9 luni de amânare a ratelor fiind insuficientă.
SUPRAÎNDATORAREA – Companiile pierd lunar câștigul anual mediu. Forța de rentabilitate nu este suficientă pentru a aduce capital extern iar capitalul propriu nu este disponibil în suficientă măsură => tendința de îndatorare este prea mare.
Creditele pentru situații de urgență sunt folosite fără excepție pentru deservirea costurilor fixe. Cu cât mai mult vor dura interdicțiile de organizare a evenimentelor, cu atât mai dramatică va fi supraîndatorarea.
EFECTELE COSTURILOR FIXE – Societățile implicate au cheltuieli și obligații fixe lunare (chirii, rate bancare, maintenanta echipamente, servicii conexe întreținere, leasing-uri, taxe buget de stat, salariați etc) care necesită onorate, indiferent de faptul că veniturile societăților implicate s-au redus și se vor reduce în continuare semnificativ în condițiile restricționării organizării de evenimente atât pe plan național cât și pe plan internațional, situație care se estimează a se prelungii având în vedere numărul de cazuri înregistrate în ultima perioada și totodată lipsa unei soluții concrete și eficiente de limitare a răspândirii COVID 19;
PROPUNERI DE SOLUȚIONARE:
În conformitate cu prevederile Legii Dialogului Social și pentru promovarea bunelor pratici din domeniul dialogului social tripartit conform dispozotiilor articolului 75, vă solicităm în mod respectos înființarea în regim de urgență, a unui grup de lucru care să se implice activ pentru un dialog de salvare a industriei, format din reprezentanți ai Guvernului României, Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Fondurilor Europene, împreună cu care să implementăm soluțiile deja identificate de către PACTE mai jos, pe modelele deja implementate și funcționale în alte țări UE și non UE precum : Germania, Austria, Belgia, Olanda și Elveția..
- RECONFIGURAREA PROGRAMELOR DE CREDITARE – Extinderea termenului de amânare de plata a ratelor în relația cu băncile/societățile financiare din România, pentru companiile care își pot dovedi lipsa posibilităților de achitare a ratelor cu până la 3 luni după ridicarea tuturor restricțiilor.
- MĂSURI LEGISLATIVE CU PRIVIRE LA TAXELE ȘI IMPOZITELE DATORATE BUGETULUI DE STAT – Scutirea de la plata TVA, a impozitului pe venit, a contribuțiilor sociale aferente salariilor, și continuarea acordării ajutorului pentru șomajul tehnic pe perioada restricțiilor și 3 luni după revenire;
- SUPLIMENT PENTRU COSTURI FIXE PRIN FONDURI DE URGENȚĂ –
Se recomandă un fond de ajutorare pentru situații de urgență. Un asemenea fond există deja în alte țari membre UE, Austria, Germania etc. cu baza de calculație încheierea ultimului exercițiu financiar (2019).
În acest sens, va rugăm să regăsiți în continuare o propunere de sprijin a sectorului pe care îl reprezentăm, cu măsuri prin care se va reuși salvarea de la colaps a sectorului economic al organizării de evenimente, sector deosebit de afectat de criză.
Solicitările noastre au la baza și măsurile de sprijin acordate deja de către Guvernul României în ceea ce privește industria HORECA din România (, în dată de 31.12.2020 oferindu-se 2,5 miliarde de lei pentru sectorul HORECA în 2021), industrie care a funcționat parțial la supracapacitate (domeniul Hotelier) și care deși nu a fost “închisă” în totalitate că cea a organizarilor de evenimente, beneficiază de sprijin din partea Guvernului României.
Va rugam sa aveți in vedere ca orice restricții impuse datorita prevenirii si răspândirii COVID-19, au implicații negative asupra diverselor segmente ale mediului de afaceri, si in consecință va recomandăm, in paralel cu restricțiile necesare, sa veniți cu masuri adecvate de atenuare a acestor consecințe negative asupra mediului de afaceri.
Avem nevoie urgentă de o perspectivă!
Cu stimă,
Patronatul Companiilor de Tehnică in Evenimente,