Patru bărbați, depistați de polițiștii brașoveni în timp ce transportau 2 mc de lemn, fără documente legale de proveniență

Ieri, 26 ianuarie 2022, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara – Postul de Poliție Crizbav și Postul de Poliție Măieruș au organizat și desfășurat o acțiune, în sistem integrat, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au identificat 4 persoane de sex masculin, care transportau cu patru atelaje hipo cantitatea de 2,26 mc material lemnos, specia carpen și plop, fără a deține aviz de însoțire al mărfii și documente legale de proveniență.

În cauză, s-a procedat la sancționarea contravențională a celor patru bărbați pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind dispusă confiscarea cantității de material lemnos, aceasta fiind predată reprezentantului Ocolului Silvic de pe raza de competență.

Citeste și:  Aproape de Crăciun, Brașovul și alte mari orașe devin tot mai aglomerate, cu trafic intens și cumpărături în plină forfotă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.